Fiul bulibaşei din Filiaşi, condamnat la închisoare pentru trafic cu minore. Sentinţa este definitivă

Fiul bulibaşei din Filiaşi, condamnat la închisoare pentru trafic cu minore. Sentinţa este definitivă

Fiul bulibaşei din Filiaşi  şi Constantin Cincu, zis „Edi”, din comuna Coţofenii din Faţă, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT-Craiova pentru trafic de minori, în anul 2011. Anchetatorii au stabilit că, doar  într-un an de zile inculpaţii au reuşit să facă  50.000 de euro de pe urma fetelor pe care le-au obligat să practice prostituţia în Italia.

Magistraţii Curţii de Apel din Craiova l-au condamnat pe Dănuţ Constantin Constantin, zis „Giovani” la 6 ani de  închisoare, iar pe Constantin Cincu, zis „Edi” la 5 ani de  închisoare. „Condamnă pe inculpatul Cincu Constantin la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p. actual. Condamnă pe inculpatul Constantin Constantin Dănuţ la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare”, se arată  în  încheierea sentinţei. 

 Elena Cristina Drăghici, una dintre victime, a povestit că primit de la Dănuţ Constantin Constantin haine, parfumuri şi sume mari de bani. Potrivit rechizitoriului, minorele racolate proveneau din familii dezorganizate sau cu venituri mici. În momentul în care a fost scoasă la stradă fata şi-a dat seama că iubitul este proxenet şi a cerut ajutor familiei.Tânăra le-a spus anchetatorilor că fiul bulibaşei din Filiaşi cunoştea mai mulţi oamenii ai legii în Filiaşi cărora le făcea cadouri, iar din această cauză nu a depus plângere la poliţie. În momentul în care nu a mai suportat ameninţările minora a sunat la 112 şi a spus că este ameninţată de  Dănuţ Constantin Constantin zis şi „Giovani“. 

 În luna noiembrie 2011, bărbatul a reuşit să treacă graniţa însoţit de Elena Cristina Drăghici. Odată ajuns în Germania, fiul bulibaşei din Filiaşi a luat legătura cu mai mulţi prieteni şi a încercat să o plaseze pe Elena la un centru SPA unde se practica prostituţia. „În momentul în care partea vătămată şi-a dat seama care este intenţia inculpatului, de a o plasa într-un bordel, a pus mâna pe telefon şi şi-a contactat fratele pentru a cere ajutor. I-a spus că a fost minţită, iar Giovani vrea să o ducă într-un club“, a spus Adrian Glugă, porcuror şef în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din Craiova.

 Fiul bulibaşei din Filiaşi a mai fost condamnat în 1994 la doi ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt.


populare
astăzi

1 Foarte interesantele amănunte din Raportul SRI despre „grupările autohtone cu potenţial extremist de dreapta”...

2 Simona Halep a făcut publică lista celor 8 jucătoare care au votat împotriva sa

3 Mercenarii conduși de Potra ar fi avut o listă neagră cu jurnaliști și politicieni. Planul pe care ar fi trebuit să-l urmeze

4 Horațius Dumbravă, fostul președinte al CSM: „Am asistat la schimbarea forțată a atribuțiilor Curții Constituționale” / „Un precedent foarte periculos”

5 VIDEO Călin Georgescu chiar a mers la vot... Ironie a sorții, astăzi e Ziua Constituției...