Florin Călinescu, dezamăgit de trădători...

Cunoscutul actor Florin Călinescu se declară dezamăgit de foștii săi parteneri politici, alături de care se implicase în Partidul Diaspora Unită (PDU).

După cum se știe, PDU a avut o listă de candidați la alegerile europarlamentare din anul 2024, primul pe listă fiind Florin Călinescu. PDU n-a acumulat însă numărul minim de voturi pentru a trimite deputați în Parlamentul European. Potrivit datelor publicate pe site-ul BEC, în urma alegerilor din 9 iunie 2024, PDU a avut sub 2 la sută din voturi, fiind depășit inclusiv de doi candidați independenți - Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe.

Florin Călinescu rememorează această situație într-o postare pe Facebook, în ziua de 10 ianuarie 2025.

"Să încep cu din casă. Supărarea mea, pe final de an, a fost cu pdu. Una am vorbit. Alta m-au trădat. M-a durut, tare, tare. Cu sloganul lor ”nu cedăm”, au cedat, unor NIMENI, în drum. Vlad Gheorghe șamd. ", a scris Florin Călinescu pe Facebook.

Actorul a primit multe mesaje de simpatie, drept răspuns la această postare. Unele dintre aceste mesaje i-au recomandat să se înscrie în partidul AUR, unde ar fi bine primit. Călinescu a respins însă aceste propuneri.

Alți simpatizanți i-au cerut lui Florin Călinescu să candideze, ca independent, la funcția de președinte al României. La această propunere, Călinescu n-a răspuns nimic.

Înainte de alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, Călinescu declara că se gândește să candideze la Președinția României însă preciza că decizia finală o va lua în funcția de rezultatul pe care-l va obține PDU la europarlamentare.


populare
astăzi

1 Numerele câștigătoare ale Tragerilor Speciale Loto Aniversare de duminică, 13 septembrie. Extrageri duble la 6 / 49, Joker și 5 / 40

2 Cum se calculează anii de facultate la pensie și câți bani aduc în plus

3 Viața paralelă și averea generalului Dorin Ioniță, găsit împușcat în Prahova

4 Tunelul Poiana de pe A1 / TBM-ul de 3.300 de tone este gata de montaj

5 De ce ajung românii să stea 9 ore la serviciu pentru un salariu de 8 ore