Florin Cîțu: Economiștii au fost surprinși de creșterea economică din primul trimestru

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a spus luni seară că analiștii și economiștii au fost surprinși de creșterea economică de 2,4%, anunțată săptămâna trecută de Institutul Național de Statistică. El a apreciat totodată și măsurile Băncii Naționale.

Ministrul a transmis luni seară „două mesaje importante în legătură cu sănătatea economiei”.

„BNR are ca obiectiv în perioada următoare asigurarea lichidităţii necesare finanţării cheltuielilor statului şi economiei reale în condiţii de stabilitate relativă a cursului de schimb a leului şi de reducere graduală şi sustenabilă a ratelor de dobândă. Este pentru prima oară, cred, în istoria noastră economică când politica monetară și politica fiscală (mix-ul de politici economice) lucrează împreună. Un mesaj extrem de important din partea BNR care împreună cu masurile de politica fiscală vor reduce SEMNIFICATIV impactul negativ al pandemiei în trimestrul II”, a scris Cîțu, pe pagina de Facebook.

„Economiștii/analiștii recunosc că au fost surprinși de creșterea economică din primul trimestru și văd șanse mari pentru o revenire în V a economiei. V-am spus că datele din economia reală vor duce la revizuirea estimărilor. Opiniile ecconomiștilor, agențiilor de rating dar și ale piețelor financiare sunt importante”, a adăugat ministrul Finanțelor.

El a mai spus că „greul nu a trecut”, economia fiind în mijlocul trimestrului II și „trebuie să analizăm foarte atent fiecare informație”.

„Evoluția cheltuielilor din buget depinde 100% de ce se întâmplă cu economia. Vă asigurăm că vom lua, cu responsabilititate și prudență, ce cele mai bune măsuri pentru a crește bunăstarea românilor pe termen mediu și lung”, a completat ministrul Finanțelor.


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

3 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

4 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România

5 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski