Florin Diaconescu, consilier în Ministerul Muncii, găsit incompatibil de ANI

Florin Diaconescu, consilier în Ministerul Muncii, găsit incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Florin Diaconescu, consilier în cadrul Compartimentului Control Financiar din Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Potrivit unui comunicat al ANI transmis joi AGERPRES, Florin Diaconescu se află în incompatibilitate începând cu 19 aprilie 2003, întrucât, concomitent cu funcția de cenzor pe care o exercită în cadrul SC BIT SA, a deținut/deține mai multe funcții publice în cadrul MMFPSPV — consilier, director la Direcția Managementul Calității, director la Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, consilier în cadrul Compartimentului Control Financiar.

ANI precizează că activitatea acestuia desfășurată în calitate de cenzor în cadrul societății respective este în legătură indirectă cu atribuțiile pe care le-a avut și le are în calitate de funcționar public, potrivit fișei postului.

Inspectorii de integritate susțin că Florin Diaconescu a încălcat, astfel, dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea 161/ 2003, potrivit cărora "funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: (...) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată" și dispozițiile art. 96, alin. (1) din același act normativ care prevăd "funcționarii (...) pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici (...) pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public (...), potrivit fișei postului".

Conform legii, persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

4 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

5 Ce se întâmplă în China?