Florin Niță, erou la arabi, chiar dacă a luat 4 goluri. Echipa lui Cosmin Contra, mitraliată de vedetele lui Al Ahli

Damac a pierdut dramatic meciul cu Al Ahli, scor 2-4, din etapa cu numărul 4 a campionatului din Arabia Saudită. Echipa antrenată de Cosmin Contra, la care Florin Niță și Nicolae Stanciu au făcut minuni, a fost învinsă după ce a primit două goluri în minutele 8 și 16 ale prelungirilor.

Florin Niță a făcut minuni în poarta lui Damac. Foto Sportpictures

Florin Niță a făcut minuni în poarta lui Damac. Foto Sportpictures

Cazul lui Niță e surprinzător, deoarece portarul român a încasat patru goluri. Dar a fost un meci în care Al Ahli a avut nu mai puțin de 24 de ocazii, cu 11 șuturi pe poartă, așa că diferența de scor putea fi mult mai mare. Pe platforma SofaScore, nota portarului de 37 de ani a fost 7,4, a doua cea mai mare de la Damac, după ce a reușit 7 parade în fața vedetelor lui Al Ahli.

Nicolae Stanciu, cel mai bun om al lui Damac

Colegul său, Nicolae Stanciu a fost cel mai bun om al lui Damac, cu nota 7,7. Căpitanul României a oferit assistul la primul gol marcat de echipa sa și a contribuit și la al doilea, lovind transversala din lovitură liberă, iar un coleg a marcat din lovitură de cap, cu poarta rămasă goală.

La Al Ahli, pe lângă Mendy, Veiga sau Toney au mai jucat fotbaliști importanți precum Ibanez, Demiral, Kessie, Mahrez sau Firmino. Damac are un start modest de campionat, cu doar trei puncte strânse în primele patru etape. Echipa lui Cosmin Contra se află pe locul 15.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană