Flota rusă din Crimeea supraveghează navele NATO intrate în Marea Neagră

Flota rusă din Marea Neagră, cu baza la Sevastopol (în Crimeea), a început supravegherea unui grup de nave NATO, care a intrat joi în apele Mării Negre, informează vineri agenţia de presă rusă oficială RIA Novosti.

Este vorba de două nave din cel de-al doilea grup naval permanent al NATO (SNMG2) - fregata marinei regale canadiene "Toronto" şi fregata marinei spaniole "Santa Maria". De asemenea, joi a intrat în Marea Neagră şi distrugătorul marinei olandeze "Evertsen". Acestea sunt însoţite de fregata turcă Yildirim. Mai devreme, portalul Bosphorus Naval News informa că din acest grup naval face parte şi nava bulgară Drazki.

De partea rusă, operaţiunea de supraveghere a grupului naval al Alianţei Nord-Atlantice este realizată de navele "Ivan Hurs' şi "Vasili Bâkov' din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră.

Anterior, comandamentul naval unificat al Alianţei a explicat prezenţa mai multor nave în apele Mării Negre prin faptul că acestea urmează să participe la exerciţiul anual SEA SHIELD şi în scopul unor antrenamente pentru o mai bună coordonare cu ţările partenere Ucraina şi Georgia.

Experţi ruşi, citaţi de portalul Gazeta.ru, au apreciat că această acţiune a NATO este destinată să demonstreze sprijinul 'Occidentului colectiv' pentru actualul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, care candidează pentru al doilea mandat în alegerile de duminică.

Analistul politic Vasili Dandâkin, căpitan de rangul I în rezervă, consideră că acest grup de nave NATO în apropierea graniţelor ruse indică faptul că ţările occidentale au decis să-şi continue politica 'neprietenoasă' faţă de Rusia.

La rândul său, expertul militar rus Aleksandr Hrolenko consideră că navele NATO nu se vor apropia de apele teritoriale ruse din largul peninsulei Crimeea şi în decurs de trei zile vor înainta 'foarte atent' spre portul Odesa, unde urmează să acosteze la 1 aprilie.

Situaţia din regiunea Mării Negre s-a tensionat, în special, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 şi militarizarea puternică a acesteia.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…