FMI este ÎNGRIJORAT că Guvernul ar putea rata obiectivele fiscale din cauza presiunilor electorale

FMI este ÎNGRIJORAT că Guvernul ar putea rata obiectivele fiscale din cauza presiunilor electorale

FMI este ÎNGRIJORAT că Guvernul ar putea rata obiectivele fiscale din cauza presiunilor electorale

"Riscurile politice la adresa implementării proiectului sunt în creştere. Experţii FMI sunt îngrijoraţi că presiunile electorale, mai ales cele legate de alegerile prezidenţiale spre sfârşitul anului , ar putea conduce la decizii pentru reducerea taxelor, creşterea cheltuielilor şi relaxarea ţintelor fiscale la momentul rectificării bugetare. Va fi dificil, dar critic, ca orice măsuri să fie adoptate astfel încât impactul asupra bugetului să fie neutru", se arată într-un raport pregătit de experţii FMI pentru Consiliul Director al instituţiei.

În baza acestui raport, Consiliul Director al FMI a aprobat, miercuri, prima şi a doua evaluare a acordului preventiv încheiat anul trecut cu România, punând la dispoziţia statului două tranşe cumulând 436,3 milioane de euro (389,4 milioane DST). Suma totală disponibilă României prin acordul de împrumut a urcat astfel la 654,4 milioane de euro (584,1 milioane DST).

Fondul avertizează în raport că puternice grupuri puternice de interese ar putea încerca să întârzie reformele structurale.

"În plus, odată cu avansul reformelor structurale, grupuri puternice de interese ar putea exercita presiuni pentru a întârzia agenda de reformă. Este necesar un angajament activ continuu la cel mai înalt nivel al implementării programului pentru a rezista acestor presiuni", arată experţii FMI.

Raportul FMI a fost finalizt la 11 martie în urma discuţiilor cu autorităţile române încheiate la începutul lunii februarie şi a fost pus la dispoziţia Consiliului Director al FMI pentru şedinţa din 26 martie în cadrul căreia au fost aprobate prima şi a doua evaluare a acordului preventiv încheiat anul trecut de Fond cu România.

România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI şi Uniunea Europeană, din care nu intenţionează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

Acordul României cu FMI şi UE include o ţintă de deficit bugetar de 2,2% din PIB pentru acest an.

Autorităţile române intenţionează să reformeze sistemul public de sănătate, sectoarele transporturilor şi energiei şi să vândă participaţii la mai multe companii de stat.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Un exemplar de vază al sinecurismului PSD

2 De ce se urăsc visceral rușii și ucrainenii? Un fost șef al spionilor români explică paradoxul care le scapă altor analiști

3 VIDEO Monica Tatoiu acuză că a fost „scuipată şi ameninţată” în faţa poliţiştilor după o reclamație. Poliţia Capitalei o contrazice

4 BREAKING Document / De ce tertip legal s-a folosit Savonea în cazul Cameliei Bogdan, unde miza este revizuirea sentinței de recuperare a prejudiciului d…

5 VIDEO Un mort și mai mulți răniți la Craiova după un conflict între interlopi!