Foarte interesante amănunte...

Foarte interesante amănunte...

Legat de dosarul achizitiilor de vaccinuri cu un prejudiciu de un miliard de euro in care DNA a cerut ridicarea imunitatii pentru Florin Cîțu, Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila e de mentionat ca in urma cu ceva timp chiar Ministerul Finanțelor sesizează achiziția unui număr mult mai mare de doze de vaccin decât ar fi fost necesar.

Astfel,
-Prin adresa nr.1007592/17.03.2021, referitor la proiectul de memorandum cu tema: "Aprobarea semnării celui de-al doilea contract de furnizare de vaccin împotriva Covid -19 produs de compania Moderna pentru o cantitate de 6.390.404 doze la o valoare de aproximativ 151.500.000 de Euro", Ministerul Finanțelor a transmis ministrului sănătății Voiculescu Vlad Vasile, următoarele observații:

"Soldul Fondului de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului este de 537.959 mii lei, sumă insuficientă pentru a acoperi solicitarea din Memorandum.
Din analiza conținutului proiectului de Memorandum rezultă că pentru achiziția celor 6.390.404 doze se estimează un cost de cca. 151,5 milioane Euro, ceea ce corespunde unui preț unitar de 23,7 Euro/doză de vaccin.
Totodată, apreciem că proiectul de Memorandum ar trebui completat cu justificări în ce privește necesitatea efectuării achiziției suplimentare de 6,39 milioane de doze de vaccin.

Avem în vedere că potrivit Memorandumului cu tema: "Aprobarea semnării celui de-al treilea contract de furnizare de vaccin împotriva Covid -19 produs de compania BioNtech/Pfizer pentru o cantitate de 8.055.394 de doze", la începutul lunii martie a.c. erau contractate 38,74 milioane doze de vaccin și s-a aprobat semnarea de către Ministerul Sănătății a unui nou contract pentru achiziția a încă 8,05 milioane de doze de vaccin, rezultând un total de 46,79 milioane de doze de vaccin.
Prin prezentul proiect se propune contractarea a încă 6,39 milioane doze, rezultând un total de 53,19 milioane doze ce urmează a fi achiziționate de România.

Precizăm că până la data prezentei Ministerul Sănătății nu a transmis Ministerului Finanțelor graficul de plată a dozelor de vaccin contractate, motiv pentru care reiterăm solicitarea de a comunica cu celeritate aceste informații".
-Prin adresa nr.1007609/18.03.2021, Ministerul Finanțelor a restituit către Ministerul Sănătății, proiectul de memorandum cu tema: "Aprobarea semnării celui de-al doilea contract de furnizare de vaccin împotriva Covid -19 produs de compania Moderna pentru o cantitate de 6.390.404 doze la o valoare de aproximativ 151.500.000 de Euro", avizat cu următoarele observații:
"Ministerul Finanțelor nu poate avea calitatea de coinițiator dat fiind faptul că potrivit HG nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, instituția noastră nu are atribuții în domeniul sănătății publice.
De altfel, constatăm că acest Memorandum reprezintă în fapt o Informare a Guvernului întrucât, după cum reiese din cuprinsul acestuia, decizia de contractare deja a fost asumată de către Ministerul Sănătății.
După cum reiese din datele prezentate, au fost contractate sau urmează să fie contractate (conform prezentului Memorandum) un număr total de 53.188.626 doze de vaccin pentru o țintă de 10.700.000 persoane eligibile a fi vaccinate. Acest număr total este de 2,5 ori mai mare decât necesarul pentru vaccinarea cu 2 doze a populației mai sus menționate.
În acest context considerăm necesar ca Ministerul Sănătății să prezinte cu celeritate următoarele informații:
- Numărul estimat de doze de vaccin pe care intenționează să le mai contracteze în anul 2021;
-Eșalonarea plăților pe anii 2021-2022. Menționăm că, informal, Ministerul Finanțelor a primit această eșalonare doar pentru perioada ianuarie-martie 2021. Potrivit acestor date până la 31 martie 2021 vor fi recepționate 3.051.755 doze cu un cost total de 292,8 milioane lei;
-Strategia Ministerului Sănătății cu privire la valorificarea dozelor achiziționate și neutilizate.
Supunem atenției faptul că dozele pentru care se propune achizița prin prezentul proiect pe memorandum precum și cele achiziționate memorandumului anterior aprobat de Guvern în sumă totală de 276,4 milioane euro, respectiv 1.354,2 milioane lei conduce la depășirea deficitului bugetar stabilit pentru anul 2021 cu 0,12% din PIB.
Potrivit Legii privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorul principal de credite are obligația de a prioritiza acțiuni finanțate prin buget astfel încât să se încadreze în prevedile bugetare anuale aprobate".

- adresa de răspuns MF nr.475.643/12.05.2021), au fost contractate 65,83 milioane doze de vaccin și urmează a se contracta 42,09 milioane doze (Pfizer, Novavax și CureVac), rezultând pentru România un număr total de doze de vaccin de 107,92 milioane, acest număr total corespunzând unui raport de 5,7 doze/1 persoană eligibilă, în condițiile extinderii vaccinării la populația peste 2 ani (cca. 18,9 milioane persoane).


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat