Foarte interesante amănunte...
Săptămâna aceasta, aproape 20 de drone de atac rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei, o reamintire dură că Polonia se află în prima linie a unei confruntări globale între democrație și agresiunea autoritară. Guvernul a răspuns doborând câteva dintre ele, iar președintele Karol Nawrocki și premierul Donald Tusk au părut să își coordoneze reacțiile. NATO își consolidează apărarea.
Totuși, campaniile de dezinformare au încercat imediat să dea vina pe ucraineni, demonstrând cum diviziunile interne pot fi exploatate de actori externi pentru a slăbi securitatea națională. Atacul cu drone este un avertisment concret: polarizarea la cel mai înalt nivel amenință capacitatea Poloniei de a răspunde decisiv la amenințări existențiale și, prin extensie, riscă să submineze coeziunea NATO și a UE.
La o lună de la începutul mandatului său, Karol Nawrocki a lăsat deja clar să se înțeleagă că intenționează să urmeze o direcție polarizantă. Primele sale discursuri publice și deciziile timpurii dezvăluie un președinte mai înclinat să adâncească diviziunile decât să le depășească, chiar în timp ce Polonia se confruntă cu amenințări tot mai mari din partea Rusiei, pe fondul războiului aflat în desfășurare în Ucraina. În loc să se concentreze pe unitate, retorica și acțiunile lui Nawrocki scot în evidență o ruptură politică și socială tot mai profundă în Polonia, una care ar putea submina securitatea națională într-un moment în care coeziunea este necesară mai mult ca oricând – nu doar pentru Polonia, ci și pentru alianțele și instituțiile democratice care se bazează pe stabilitatea acesteia.
Discursul de inaugurare al lui Nawrocki în fața Parlamentului (Sejm) a fixat tonul președinției sale. În loc să încerce să repare peisajul politic fragmentat al țării, noul președinte a scos în evidență teme partizane, accentuând suveranitatea națională și nemulțumirile istorice – inclusiv unele atacuri la adresa Berlinului, Kievului, Bruxellesului și Uniunii Europene. Deși a invocat reziliența Poloniei, discursul s-a remarcat prin absența unui mesaj conciliant. Pentru mulți polonezi, cuvintele sale au subliniat sentimentul că Nawrocki își vede rolul mai degrabă ca pe cel al unui actor care politizează situațiile, continuând luptele ultimilor aproximativ opt ani.
Această tendință a fost consolidată prin discursul său din timpul comemorărilor de la 1 septembrie de la Westerplatte, locul unde au fost trase primele focuri ale celui de-Al Doilea Război Mondial. În loc să folosească momentul pentru a evidenția solidaritatea, atât pe plan intern, cât și cu aliații, Nawrocki a pus accentul pe narațiuni tradiționaliste despre suferința și rezistența Poloniei.
Felul în care a încadrat politica memoriei celui de-Al Doilea Război Mondial a reflectat puternic reputația sa de lungă durată ca istoric conservator (aproape naționalist), cerând fără echivoc despăgubiri de război din partea statului german pentru distrugerea Poloniei de acum mai bine de 80 de ani, riscând fricțiuni diplomatice cu unul dintre cei mai importanți vecini și aliați europeni ai Poloniei. Discursul lui Nawrocki a sugerat, de asemenea, că președinția sa va continua să folosească istoria ca armă în slujba diviziunilor politice contemporane. Într-un moment în care agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a făcut ca istoria să fie din nou tragic de relevantă, discursul a oferit puțin în ceea ce privește construirea de punți acasă sau în străinătate, și chiar mai puține reasigurări pentru aliații Poloniei care priveau din Bruxelles, Washington și Kiev.
Poate cel mai clar semn al instinctelor polarizante ale lui Nawrocki a fost abordarea sa față de refugiații ucraineni din Polonia. În august, el a respins prin veto un proiect de lege menit să extindă sprijinul pentru ucraineni, prezentându-l drept o povară pentru contribuabilii polonezi și sugerând că influența ucraineană în Polonia este excesivă. Retorica sa, insinuând uneori că ucrainenii reprezintă o amenințare pentru identitatea poloneză, a fost amplificată de instituții media simpatizante, de mișcările de extremă dreapta aflate în creștere și de campaniile de dezinformare.
Presa ucraineană a reacționat alarmată, avertizând că poziția Varșoviei s-ar putea îndepărta de rolul său odinioară vital ca aliat al Kievului. BBC a evidențiat în plus faptul că poziția lui Nawrocki riscă să submineze credibilitatea internațională a Poloniei într-un moment în care Kievul are disperată nevoie de solidaritate. Tratându-i pe ucraineni mai degrabă ca pe țapi ispășitori decât ca pe victime ale războiului, Nawrocki a inflamat o stare de spirit anti-ucraineană în creștere în societatea poloneză, una pe care propaganda rusă este nerăbdătoare să o exploateze. Astfel de diviziuni nu există în izolare – ele reverberează în interiorul NATO și al UE, slăbind capacitatea colectivă a democrațiilor de a răspunde agresiunii.
Relația lui Nawrocki cu Donald Tusk și cu guvernul acestuia s-a dovedit deja tensionată. În loc să coopereze pe probleme esențiale precum apărarea, energia și rolul Poloniei în UE, președintele s-a poziționat ca o contrapondere a prim-ministrului (care, la rândul său, este o figură polarizantă pentru mulți din cercurile de dreapta). Această rivalitate va paraliza, cu siguranță, procesul decizional, punând în pericol o politică externă și de securitate coerentă, acolo unde unitatea este esențială. Relația disfuncțională nu este doar o chestiune de personalitate – ea reflectă o strategie deliberată de adâncire a polarizării ca instrument politic. Totuși, astfel de tactici riscă să lase Polonia vulnerabilă, mai ales atunci când luarea rapidă a deciziilor în fața crizelor – precum recenta incursiune cu drone – este crucială.
Relațiile tensionate dintre Nawrocki și Tusk au ieșit la iveală pe deplin în perioada premergătoare vizitei președintelui la Casa Albă, pe 3 septembrie. O dispută a izbucnit în legătură cu o „instrucțiune” pregătită de Ministerul Afacerilor Externe, menită să informeze echipa președintelui cu privire la principalele puncte de discuție. Documentul s-a scurs în presă, iar purtătorul de cuvânt al lui Nawrocki l-a criticat vehement, descriindu-l drept o pagină și jumătate de notițe și acuzând diplomații polonezi de la Washington de indiferență față de vizită.
Tusk a răspuns subliniind că are „o experiență foarte lungă cu președinții” și amintind că orice președinte ar găsi „mult mai ușor și mai eficient să acționeze pe scena internațională dacă ar face-o în strânsă cooperare cu guvernul”. De asemenea, Tusk a sugerat că administrația prezidențială ar trebui să înțeleagă mai bine regulile constituționale care guvernează politica externă. Acest conflict a scos în evidență nu doar rivalitățile instituționale, ci și modul în care polarizarea pătrunde în mecanismele diplomației, arătând că Polonia ar putea fi nepregătită să prezinte o voce coerentă pe plan extern – o vulnerabilitate vizibilă atât pentru Rusia, cât și pentru alți actori autoritari care urmăresc îndeaproape.
Cu toate acestea, având toată încărcătura simbolică a unei vizite a unui președinte polonez conservator la Donald Trump în Casa Albă, întâlnirea în sine a fost remarcabil de prietenoasă (un contrast puternic cu tensionata întrevedere din februarie dintre Zelenski și Trump în Biroul Oval). Pentru Nawrocki, aceasta poate fi considerată un succes major. S-a întors la Varșovia cu un angajament public din partea lui Trump că trupele americane nu vor fi retrase din Polonia. Pentru mulți polonezi, acest lucru a fost liniștitor. Având în vedere rolul de primă linie al Poloniei în NATO, orice semnal privind menținerea prezenței militare americane are o greutate semnificativă, iar Nawrocki a reușit să obțină această garanție.
Atacul cu drone din această săptămână a reprezentat un adevărat test pentru conducerea Poloniei.
Guvernul a reacționat doborând mai multe drone, iar Tusk și Nawrocki au părut să coordoneze răspunsurile lor. Nawrocki și-a folosit, de asemenea, relația cu Casa Albă, realizând un apel telefonic în ziua provocării. Totuși, polarizarea a creat un teren fertil pentru campanii eficiente de dezinformare, care au încercat imediat să dea vina pentru incidentele cu drone pe ucraineni, și nu pe ruși. Narațiunea a rezonat cu segmente ale societății poloneze, în special cu extrema dreaptă, dar și cu cei deja pregătiți de retorica lui Nawrocki. Tacticile hibride ale Rusiei sunt cele mai eficiente acolo unde există diviziuni interne, iar climatul politic actual al Poloniei a făcut țara mai vulnerabilă decât ar fi trebuit.
Astfel, ceea ce a reieșit până acum din prima lună a lui Nawrocki este un anumit tipar: în loc să reducă diviziunile politice și sociale, el le utilizează pentru a submina guvernul lui Tusk. Totuși, amenințările existențiale cu care se confruntă Polonia – de la agresiunea Rusiei până la războiul hibrid și dezinformare – cer ca unitatea, și nu divizarea, să fie singura modalitate de a întări reziliența.
Incapacitatea președintelui și a guvernului de a colabora poate crea paralizie instituțională. Mai mult, retorica lui Nawrocki a inflamat deja resentimentele societale față de ucraineni și continuă să crească. Această retorică este consolidată de dezinformarea online menită să submineze poziția de securitate a Poloniei și să slăbească statutul său în cadrul NATO și al UE.
După provocarea din această săptămână, este clar că Polonia se confruntă cu alegeri critice. Dacă Nawrocki și Tusk nu vor reuși să găsească o modalitate de a coopera, în special pe probleme de securitate națională, Polonia riscă să devină propriul său cel mai mare inamic. Creșterea continuă a partidului de extremă dreapta Confederația și a altor forțe extremiste are deja un efect distructiv și este, în multe privințe, rezultatul direct al polarizării periculoase cultivate la cele mai înalte niveluri. Într-un moment în care reziliența și coeziunea sunt fundamentale, adâncirea diviziunilor politice amenință nu doar democrația Poloniei, ci și securitatea sa. Dacă Polonia nu se poate mobiliza în jurul unei cauze comune, Rusia ar putea să-și atingă obiectivele fără a păși niciodată pe solul polonez.
Polonia de astăzi este un indicator de tendințe. Alegerile sale vor reverbera mult dincolo de Varșovia, semnalând fie reziliența, fie vulnerabilitatea democrațiilor în fața amenințărilor externe. Atacurile cu drone din această săptămână sunt un memento dur: unitatea internă nu este opțională, ci este o condiție prealabilă pentru apărarea nu doar a suveranității naționale, ci și a securității colective a NATO și a UE, și pentru menținerea credibilității statelor democratice în fața agresiunii autoritare.
- Adam Reichardt este redactor-șef al New Eastern Europe, o publicație cu sediul în Polonia care acoperă evoluțiile politice, istorice și sociale din Europa Centrală și de Est. De asemenea, este co-prezentator al podcastului publicației Talk Eastern Europe.
