Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare: Depozitele până în 100.000 de euro din România sunt integral garantate

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare: Depozitele până în 100.000 de euro din România sunt integral garantate

Depozitele până în 100.000 de euro din România sunt integral garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), iar, în cazul în care o bancă este declarată în insolvență, deponenții își vor putea primi banii înapoi, a anunțat, miercuri, FGDB.

În România, la 29 de bănci participante la FGDB, din 13.971.200 de depozite ale persoanelor fizice, 24.919 sunt peste plafonul de 100.000 de euro. În cazul acestor depozite, doar suma de 100.000 de euro este acoperită de FGDB.

Potrivit unui comunicat al FGDB, remis miercuri AGERPRES, legea românească a fost actualizată în 2015, cu scopul de a extinde protecția deponenților. Astfel, timpul de rambursare a banilor către deponenți, în caz de faliment bancar, a fost scurtat de la 20 la șapte zile lucrătoare, iar în sfera de garantare au intrat și companiile mari.

"Măsurile de rezoluție și redresare bancară, care au fost recent reîntărite de Curtea Europeană de Justiție, reprezintă o serie de instrumente menite să salveze băncile aflate în dificultate, apelând la mijloace interne băncii, cu protecția deponenților cu depozite mai mici de 100.000 de euro și cu limitarea sprijinului guvernamental pentru bănci. Măsurile de rezoluție bancare nu se aplică depozitelor garantate de o schemă de garantare", se precizează în comunicat.

În România, măsurile de rezoluție bancară sunt stipulate în Legea 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar.

Această lege reprezintă transpunerea în legislația românească a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Informații certe

2 Zvon...

3 Așa o fi?

4 Așa o fi?

5 Zvon...