Forţele de descurajare strategică ale Rusiei: care sunt acestea?

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat duminică punerea în stare de alertă a "forţelor de descurajare", care includ şi o componentă nucleară, ca răspuns la ceea ce şeful de la Kremlin a numit "declaraţii agresive" ale principalelor ţări din NATO, în plină ofensivă militară rusă împotriva Ucrainei, transmite EFE.

Dar despre ce fel de forţe este vorba?

Forţele de descurajare strategică ale Rusiei sunt compuse din forţe ofensive strategice şi forţe defensive strategice, potrivit paginii de internet a Ministerului Apărării rus, citată de EFE.

Forţele ofensive strategice au în arsenalul său sisteme de rachete intercontinentale şi avioane cu mare autonomie de zbor şi sunt formate din forţele strategice nucleare, care includ trupele de rachete strategice.

În plus, mai includ forţe strategice convenţionale de uz dublu: unităţi de bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune, submarine, nave şi aviaţie purtătoare de rachete ale Marinei ruse, cu armament cu rază lungă de acţiune şi de precizie.

Forţele defensive strategice sunt compuse din forţe şi mijloace de apărare aerospaţială, care includ un sistem de alertă privind atacurile cu rachete şi un sistem de control al spaţiului, apărare antiaeriană şi apărare spaţială. Acestea mai includ şi forţe şi mijloace de apărare antiaeriană. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker