Fosilele unui megaraptor, cu o vechime de 70 de miliaone de ani, descoperite în Argentina

O echipă de paleontologi din cadrul Muzeului de Ştiinţe Naturale din Argentina a anunţat luni descoperirea unor fosile cu o vechime de 70 de milioane de ani ale unui megaraptor, unul dintre ultimii dinozauri carnivori care au trăit pe pământ, informează Reuters.

Descoperirea a fost făcută în provincia Santa Cruz, din sudul ţării, la jumătatea lui martie anul acesta. După ce au studiat fosilele, care măsoară 10 metri, experţii şi-au dat seama că acestea provin de la un dinozaur prădător, care ar fi trăit la sfârşitul ''erei dinozaurilor''.

''Acesta este momentul, cu 65 de milioane de ani în urmă, când s-a produs extincţia dinozaurilor, iar acest megaraptor, pe care trebuie să-l studiem acum, ar fi fost unul dintre ultimii reprezentanţi ai acestui grup'', a declarat Fernando Novas, paleontologul însărcinat cu desfăşurarea proiectului.

Spre deosebire de Tyrannosaurus rex, megaraptorii erau mai agili, cu o constituţie care îi ajuta să alerge mai repede şi cu cozi lungi care le permiteau să-şi menţină echilibrul. Aveau picioare musculoase, dar elongate, cu care făcea paşi mari, potrivit lui Novas.

''Caracteristica definitorie a megaraptorilor era aceea că aveau membre superioare foarte lungi, iar degetul mare se termina cu o gheară de aproximativ 40 de centimetri'', ceea ce le permitea să-şi prindă prada, a subliniat specialistul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR