Fost membru POT, condamnat la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru conducere sub influența alcoolului
Conducerea Camerei Deputaților a luat act, în ședința Biroului Permanent de marți, 26 mai, de condamnarea definitivă a deputatului Andrei Csillag la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului.
Decizia a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și prevede, pe lângă pedeapsa cu suspendare, un termen de supraveghere de doi ani. În această perioadă, parlamentarul va trebui să participe la un program de reintegrare socială și să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității, notează Digi24.
Totodată, instanța a decis că deputatul nu va mai avea dreptul de a conduce autoturisme timp de un an.
Andrei Csillag a fost ales pe listele Partidul Oamenilor Tineri (POT), însă ulterior s-a desprins de formațiune alături de mai mulți membri, contribuind la formarea partidului UNIT.
Mai exact, deputaţii Dumitriţa Albu, Lucian Andruşcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclişan şi Aurora Simu au demisionat, în mai anul trecut, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri şi din această formaţiune.
„Cei care au fugit nu ne-au trădat pe noi. I-au trădat pe românii care au avut încredere în ei. Cu profundă dezamăgire, dar fără nicio urmă de surprindere, anunțăm că unii parlamentari aleși pe lista Partidului Oamenilor Tineri au ales să plece", a precizat Anamaria Gavrilă, șefa POT, anul trecut, după demisiile anunțate.
Parlamentarul a fost depistat în trafic sub influența alcoolului
Înainte ca sentința să rămână definitivă, parlamentarul a explicat pe Facebook circumstanțele în care a fost depistat în trafic sub influența alcoolului.
„În seara de 13 iulie 2025 am consumat alcool, iar ulterior am ales în mod corect să nu conduc, folosind un serviciu de transport. A doua zi, în 14 iulie, după o perioadă de odihnă care s-a dovedit a fi insuficientă, am fost oprit în trafic și testat, rezultatul indicând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis acesta într-o postare publicată luna trecută.
Deputatul a subliniat că limita legală pentru întocmirea unui dosar penal este de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și a susținut că informațiile potrivit cărora ar fi condus „rupt de beat” reprezintă „zvonuri răutăcioase” folosite ca armă politică.
Sursa: adevarul.ro

