„În noiembrie anul trecut, am vizitat Pokrovsk și l-am numit «ferma de la Waterloo»”, scrie fostul pușcaș marin ucrainean Shaun Pinner. Căci ambele locuri au zdrobit armata unor agresori imperiali, notează o analiză CEPA .

<< Ferma fortificată Hougoumont, situată în ceea ce este acum Belgia, fusese un loc obscur înainte de iunie 1815, când trupele britanice și aliate au luptat cu francezii într-un conflict brutal de o zi, pentru cucerirea sa. Pe când fumul Bătăliei de la Waterloo încă mai învăluia clădirile, importanța sa critică le era clară ambelor armate.

Comandantul britanic, ducele de Wellington, avea să spună mai târziu că „succesul bătăliei a depins de închiderea porților de la Hougoumont”.

Pe hartă, părea nimic, doar o curte, câteva ziduri de piatră și niște anexe. Totuși, apărarea așezării Hougoumont a ținut în loc un număr uriaș de soldați de-ai lui Napoleon, i-a perturbat acestuia din urmă planul, i-a secat și încetinit înaintarea și, cel mai important, l-a obligat să trimită tot mai mulți oameni într-o luptă pe care pur și simplu nu o putea câștiga.

Nu Parisul sau o capitală a decis acea zi; ci un simplu amestec de clădiri agricole.

Orașul ucrainean Pokrovsk, o localitate situată în vestul regiunii Donețk și totodată nod feroviar cu o populație de aproximativ 60.000 de locuitori înainte de război, se află acum în centrul încercărilor Rusiei de a înfrânge armata apărătoare. Asemenea așezării Hougoumont, și Pokrovsk a devenit cunoscut prin război. Putem găsi câteva paralele cu așezarea belgiană.

Să fiu clar: nu cred că dacă Pokrovsk ar cădea (iar forțele ruse sunt deja în oraș), războiul s-ar întoarce brusc în favoarea Rusiei peste noapte. Nu suntem în 1815 și nu există o singură poartă care să decidă soarta națiunilor într-o zi. Dar pe termen scurt? Pierderea sa ar da o lovitură moralului. Ar oferi Rusiei un moment de propagandă. I-ar permite să-și etaleze „impulsul”, chiar dacă armata lui Putin continuă să se secătuiască singură.

Aici este esența.

Pokrovsk reprezintă un loc pe care Rusia simte că trebuie să-l câștige și unde forțele armate ucrainene fac Rusiab să plătească scump pentru încercările sale.

Pokrovsk nu mai este cu adevărat un oraș. Este o supapă de presiune. Un punct de sufocare. O piatră de moară. Pentru Moscova, este un steag pe care trebuie să-l ridice. Pentru noi, este timp în plus, iar în acest război timpul înseamnă viață.

Același lucru s-a întâmplat la o scară mult mai mare cu Mariupol. Atunci, în 2022, am fost înconjurați, bombardați până la tăcere, iar fiecare stradă a devenit o decizie: să rămâi și să-i faci pe ruși să plătească sau să fugi și să le lași lor să dicteze ritmul războiului. Am ales să rămânem. Orașul ne-a câștigat timp, nu din sentimentalism, ci pentru că timpul este singura monedă care poate schimba un război.

A fost urât, a fost costisitor și a funcționat: cu cât am rezistat mai mult, cu atât calendarul Rusiei s-a destrămat mai tare, cu atât forța sa de muncă a devenit mai supraîntinsă și cu atât mai mult lumea a urmărit. Unii susțin că, dacă nu am fi rezistat atât de mult, Kievul, ar fi putut cădea.

Orașul estic Bahmut a oferit un alt capitol al aceleiași lecții. Chiar și atunci când șansele erau copleșitoare, când cerul era plin de drone și terenul plin de vehicule, scopul nu a fost niciodată doar să aperi un nume de pe hartă. A fost acela de a transforma impulsul atacatorului într-un dezavantaj. Faptul de a fi încercuit, înfometat sau depășit ca armament schimbă calculele: un oraș care refuză să cadă la termen îl obligă pe inamic la uzură, iar acea uzură este locul unde strategia se întâlnește cu politica.

Știu ce înseamnă să fii printre ultimii care rezistă într-un buzunar încercuit, să simți presiunea covârșitoare a numerelor și certitudinea rece că nu-ți este menirea să ții teren din orgoliu, ci să îi epuizezi pe inamici. Timp de câteva săptămâni, chiar și izolați și confruntați cu forțe copleșitoare, am păstrat acest scop în minte: să-i facem să plătească pentru fiecare metru.

Iar asta ne aduce înapoi la fermă. Totul s-a concentrat asupra acestui punct. Pentru Ucraina, logica acestui război nu s-a schimbat niciodată, în ciuda faptului că mulți comentatori străini nu reușesc să înțeleagă realitatea sau tacticile: să faci Rusia să plătească scump pentru fiecare metru și să o forțezi să sângereze pentru teritoriu. În Pokrovsk, acea strategie dă roade.

Înainte de invazia la scară largă a Rusiei, Pokrovsk fusese un nod de transport și un centru administrativ pentru zonă. Acum e o ruină sfărâmată. Ceea ce a rămas nu mai este un oraș, ci o poziție: drumuri, rute de aprovizionare și teren care modelează lupta mai largă.

Așadar, întrebarea reală nu este de ce Ucraina apără Pokrovsk. Ci de ce Rusia aruncă tot ce are pentru a-l cuceri?

Răspunsul stă în imaginea creată de disperare. Acum, ca întotdeauna, Putin are nevoie de un trofeu. „Victoriile” rusești au fost rare, limitate și plătite cu cantități uriașe de sânge. Pokrovsk îi oferă ceva de arătat la televiziunea de stat: un subiect de discuție, un simbol, o narațiune de progres înainte de iarnă, când noroiul și înghețul fixează frontul.

Priviți amploarea. Comandanții ucraineni estimează că aproximativ 110.000 de soldați ruși sunt concentrați spre Pokrovsk. Pierderile zilnice ale rușilor ajung aici până la 700–800 de oameni. Ucraina se confruntă și ea cu presiune pe forțe, în acest sector fiind depășită numeric cu aproximativ opt la unu. Și totuși, Rusia nu reușește să străpungă rapid, nu poate depăși manevrele inginerilor și artileriei ucrainene care controlează terenul și nu poate transforma superioritatea numerică într-o înaintare rapidă.

Aceasta nu este o „operațiune specială” de trei zile. Este uzura specifică epocii industriale. Putin nu câștigă teren; el pierde vieți.

Din punct de vedere politic, este încercuit. Încercarea lui de a-l convinge pe Donald Trump să pună presiune pe Kiev a eșuat. Sancțiunile continuă să preseze o economie rusă slăbită de dobânzi uriașe și de o industrie distorsionată și militarizată, axată pe producție pentru distrugere. Al patrulea său an de război a adus gropi comune, nu triumf.

Dacă i-ar fi păsat, ar fi știut asta din timp. Am văzut personal pregătirile din jurul Pokrovsk: apărări stratificate, șanțuri pentru tancuri, „dinți de dragon”, câmpuri minate adânc, sârmă ghimpată întinsă până la orizont. În spatele lor: drone, artilerie, blindate și infanterie. Dacă Rusia reușește să pătrundă, va moșteni doar ruine și teren deschis, oferind un câmp de ucidere perfect pentru orice apărător care își ocupă noile poziții. Nu este o rampă de lansare; este o capcană și ar putea înseamna că Rusia va trebui să treacă din nou prin același proces epuizant.

Dacă Ucraina rezistă, Putin intră în iarnă cu mâinile goale. Dacă reușește să cucerească orașul, câștigă doar un alt cimitir și un moral distrus.

Luptăm pentru supraviețuire. Rusia luptă pentru imagine. Diferența asta contează.

Așadar, da — încă luptăm pentru Pokrovsk. Pentru că, într-un război ca acesta, nu schimbi teritoriu pentru comoditate. Schimbi ambiția inamicului cu sângele său.

Putin rămâne fără oameni, timp și narațiuni.

Cucerirea Pokrovskului, al 76‑lea oraș ca mărime din Ucraina, nu va schimba asta. >>

• Shaun Pinner este un autor de origine britanică, decorat de Ucraina cu Ordinul pentru Curajul pentru acte de devotament în apărarea suveranității naționale. Fost soldat al armatei britanice, cu nouă ani de serviciu în Eoyal Anglian Regiment și misiuni ONU în Bosnia, el s-a alăturat Forțelor Armate ale Ucrainei în 2018, devenind primul străin care a comandat o poziție pe linia frontului, în calitate de pușcaș marin ucrainean. Cartea sa din 2024, „Live. Fight. Survive.” („Trăiește. Luptă. Supraviețuiește”), povestește drumul său prin asediul Mariupolului, capturarea, tortura și condamnarea la moarte de către proxii ruși, precum și eliberarea sa dramatică în urma unui schimb de prizonieri intermediat de Arabia Saudită. De atunci, Shaun a susținut informări pentru forțele NATO și pentru școlile SERE (Supraviețuire, Evitare, Rezistență și Evadare) din întreaga lume, a vorbit pe larg despre războiul și reziliența Ucrainei și a câștigat un proces de referință împotriva statului rus. El continuă să locuiască în Ucraina, alături de soția sa, sprijinind activități umanitare și documentând lupta acestei țări pentru libertate.

Distribuie Distribuie Comentarii