Fost ministru al Apărării din Moldova: „Unica soluţie este să ne unim cu România“

Fost ministru al Apărării din Moldova: „Unica soluţie este să ne unim cu România“

Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova Anatol Șalaru consideră că singura soluție pentru viitor o reprezintă unirea cu România.

Anatol Șalaru consideră că singura soluție pentru Moldova este unirea cu România

Declarația a fost făcută de fostul ministru al Apărării în cadru unei emisiuni televizate din România.

Unica soluţie pe care noi o avem astăzi, şi cred că şi Europa e timpul să înţeleagă, este că teritoriul românesc de peste Prut trebuie să se unească cu România, fiindcă altă soluţie nu există. Ori, peste 10 sau 15 ani, R. Moldova trebuie dusă la azilul de batrâni, fiindcă nu va mai avea cine să lucreze și să plătească impozite. Tineretul pleacă, eu cunosc situaţia dintr-un partid politic pe care l-am condus, la Organizaţia de Tineret. Veneau la şedinţe 300 sau 400 de tineri. Acum, 90% din ei au plecat din ţară” a declarat Șalaru, potrivit publicației deschide.md.

„Oamenii, inclusiv şi ruşii, văd unica soluţie prin unirea cu România”

Anatol Șalaru consideră că Republica Moldova trebuie să nu mai aibă o politică dualistă, ci o direcție: „R. Moldova, din cauza cochetării între Est şi Vest, cu fundul în două luntri, să fim buni şi cu ruşii, şi cu Europa. Şi acum, actuala conducere, unii vin la Bucureşti, cer ajutoare, cer lemn de foc, cer gaz, cer păcură, după aia merg la Berlin şi se plâng că România numai vorbeşte şi nu ne ajută”.

Fostul ministru al Apărării a subliniat că România este principala țară care a ajutat R. Moldova: „Cetăţenii de acolo ştiu acest lucru, ştiu, procentul unioniştilor a crescut în proporţie geometrică, cu câţiva ani în urmă era 4% sau 5% pentru unire, acum minimum 40% sunt pentru unire cu România. Oamenii, inclusiv şi ruşii, văd unica soluţie prin unirea cu România” a spus Anatol Şalaru.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina