Fost MINISTRU PDL al agriculturii, ÎNCARCERAT! Fuia a fost CONDAMNAT DEFINITIV la 3 ani de închisoare!

Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. El va fi încarcerat în urma acestei decizii luate azi de instanţa supremă. 

În primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti îl condamnase pe Stelian Fuia la patru ani de închisoare cu executare.

Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, a fost trimis în judecată în luna mai a anului trecut de procurorii DNA, sub acuzația de abuz în serviciu şi prejudicierea statului cu 1,6 milioane de lei în afacerea Fundulea.

Fostul democrat-liberal e acuzat de DNA că, în perioda 2005-2008, pe vremea când conducea Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, nu a contestat o cerere de executare silită formulată chiar de sora şi cumnatul său.

Procurorii susţin că, în acest fel, au fost înstrăinate clădiri în valoare oficială de 1,6 milioane lei. Valoarea la care au fost vândute a fost de aproape șapte ori mai mică.



populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte