Fost secretar de stat, acuzat de DNA pentru trafic de influență. Ar fi primit 67.000 de lei de la un om de afaceri

Fost secretar de stat, acuzat de DNA pentru trafic de influență. Ar fi primit 67.000 de lei de la un om de afaceri

DNA a informat că a dispus începerea urmăririi penale pentru Dumitrescu Dan, care a fost demis vinerea trecută din funcția de secretar de stat în cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Dumitrescu este acuzat că ar fi primit 67.000 de lei în perioada în care lucra la Ministerul Sănătății.

Sigla DNA FOTO Arhivă

Potrivit unui comunicat de presă transmis de procurorii anticorupție, procurorii din cadurl Secției de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale pentru Dumitrescu Dan, „în sarcina căruia s-a reținut comiterea unei infracțiunii de trafic de influență în formă continuată”, explicând că la data faptelor, fostul secretar de stat ocupa funcția de consilier la cabinetul unui Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății.

Procurorii au informat că au dispus urmărirea penală și față de alți doi oameni de afaceri, „în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, comise sub forma autoratului și a complicității”.

Potrivit procurorilor anticorupție, „în perioada februarie – august 2016, suspectul Dumitrescu Dan, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătății ce avea ca atribuție principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relația cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalți doi suspecți, suma totală de 67.000 lei”.

„Suspectul ar fi promis accesarea unor proiecte finanțate din fonduri europene”

„Suspectul ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, cât și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare”, au mai informat procurorii DNA.

De asemenea, sursa citată mai menționează că, „în perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect în prezenta cauză, în contextul în care a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență asupra unor funcționari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiași martor să participe la mai multe licitații, pe care l-ar fi asigurat că le va și câștiga, organizate de societatea sa în vederea obținerii unor fonduri europene.În schimbul câștigării licitațiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro și 300.000 lei.

„De precizat este faptul că, două dintre licitații au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câștigată de firma martorului, după executarea contractului și încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior”, au mai precizat procurorii.

Susținut de PSD pentru funcția de secretar de stat la MIPE

La finalul anului 2021, Dumitrescu Dan a fost susținut de social-democrați pentru funcţia de secretar la MIPE, fiind la acel moment funcţionar în cadrul acestui minister.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…