Fost șef OMV: România are obligația morală de a da Austriei gazele din Marea Neagră

Austria ar trebui să beneficieze de gazele naturale care vor fi extrase din perimetrul offshore românesc Neptun Deep din Marea Neagră, la care OMV Petrom deține 50% din drepturi și statutul de operator, a declarat Gerhard Roiss, fostul CEO al grupului-mamă austriac OMV din perioada 2011-2015, în care a fost descoperit zăcământul, transmite Profit.ro.

″Devreme ce statul austriac deține o participație de 31,5% la OMV și a investit miliarde în dezvoltarea proiectului de exploatare din România, există cel puțin o obligație morală de a permite populației austriece să beneficieze și ea, parțial, de pe urma acestei investiții, în primul rând prin întărirea securității energetice și în al doilea rând prin scăderea prețurilor la gaze, cu ajutorul volumelor suplimentare (provenite din Neptun Deep – n.r.)″, a spus Roiss, pentru presa austriacă. Investițiile totale în Neptun Deep sunt estimate la 4 miliarde euro, din care jumătate reprezintă contribuția OMV Petrom, proporțional cu participația sa. Austriecii de la OMV au 51,15% din OMV Petrom, iar statul român – aproape 20,7%.

Din perimetrul Neptun Deep va fi extrasă anual o cantitate de 8 miliarde metri cubi de gaze, în vreme ce consumul total al Austriei este de numai puțin peste 7 miliarde metri cubi. ″Totuși, nimic din acest volum nu va fi livrat în Austria. Întreaga cantitate este destinată României și vecinilor săi est-europeni″, se comentează în articolul apărut în Oberösterreichische Nachrichten.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India