Fosta vicepreşedintă guatemaleză Roxana Baldetti, condamnată la 15 ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie

Fosta vicepreşedintă guatemaleză Roxana Baldetti, condamnată la 15 ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie

Fosta vicepreşedintă guatemaleză Roxana Baldetti (2012-2015) a fost condamnată marţi la 15 ani şi şase luni de închisoare pentru corupţie, într-un dosar referitor la un important contract de depoluare a unui lac din apropierea capitalei, transmit AFP şi dpa.

Roxana Baldetti 'a participat şi a condus reţeaua infracţională' pentru 'a escroca statul Guatemala', fiind condamnată pentru asociere în scop infracţional, trafic de influenţă şi corupţie, a declarat judecătorul Pablo Xitumul, care a pronunţat sentinţa la capătul a patru luni de proces.

Roxana Baldetti a fost prima femeie care a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Guatemalei.

Pe lângă ea, au mai fost condamnate alte nouă persoane - foşti funcţionari ai statului şi şefi de companii-, la pedepse cu închisoare între 3 şi 15 ani.

Lotul de inculpaţi a fost găsit vinovat de deturnarea a circa 2,5 milioane de dolari din cele 18 milioane destinate depoluării lacului Amatitlan, situat la 20 km sud de capitală.

Roxana Baldetti, care a fost vicepreşedinte în mandatul fostului şef al statului, Otto Perez, mai este inculpată în alte trei dosare de corupţie.

Perez şi Baldetti se află în arest preventiv din 2015, după ce au fost constrânşi să demisioneze din funcţii. Ei sunt suspectaţi că au fost personajele principale ale unei uriaşe reţele de corupţie, 'la Linea', prin care primeau mită de la şefi de companii în schimbul neplăţii de către aceştia a taxelor datorate pentru importuri.

După plecarea forţată a lui Perez, în fruntea statului a fost ales un actor de comedie lipsit de experienţă politică, Jimmy Morales, sub sloganul 'nici corupt, nici hoţ'.

Suspectat ulterior de finanţarea ilegală a campaniei, preşedintele Morales este protejat de imunitate, pe care parlamentul a refuzat în septembrie să i-o ridice.

Ridicarea imunităţii sale a fost cerută la 25 august de parchet şi de Comisia internaţională împotriva impunităţii în Guatemala (Cicig), o misiune specială a Naţiunilor Unite responsabilă cu investigarea cazurilor de corupţie. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce face fosta soţie a lui Mihai Neşu, la șapte ani de la divorț

2 Uff, găina bătrână se screme să pară „bună”...

3 Conspirația tăcerii / Cine este femeia care a accidentat mortal două fete în București și a fost lăsată în liber…

4 Într-un gest fără precedent, toți europarlamentarii români cer șefei Comisiei mai multe posturi pentru români …

5 ULTIMA ORĂ Grave nereguli în calculul pensiilor militare: unele pensii din MAI sunt prea mari, cele din MApN s…