Fostul director al CIA David Petraeus nu exclude ca SUA și partenerii săi să intervină în războiul din Ucraina

Fostul director al CIA David Petraeus nu exclude ca SUA și partenerii săi să intervină în războiul din Ucraina

Fostul director al CIA și fost comandant al forțelor SUA și NATO din Afganistan, generalul în rezervă David Petraeus, nu exclude ca un contingent militar multinațional sub conducerea Statelor Unite să poată lua parte la război de partea Ucrainei. Acest lucru se poate întâmpla dacă Federația Rusă trece „linia roșie” în agresiunea armată împotriva Ucrainei, a explicat Petraeus într-un interviu pentru L'Express .

David Petraeus Foto Profimedia

Potrivit acestuia, SUA și alte state pot reacționa într-un fel sau altul dacă agresorul recurge la acțiuni foarte „șocante și teribile” pe teritoriul Ucrainei. Cu toate acestea, țările nu vor reprezenta forțele Alianței Nord-Atlantice.

Generalul consideră că „linia roșie” pentru NATO este direct legată de apărarea colectivă, în conformitate cu articolul al cincilea din Tratatul Atlanticului de Nord, adică de un atac asupra unui membru al blocului.

În același timp, potrivit lui Petraeus, războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei nu se va transforma în al treilea război mondial. El a menționat că trupele ruse pierd deja în fața trupelor ucrainene, așa că extinderea confruntării nu este în interesul președintelui rus Vladimir Putin.

„Mobilizarea parţială a Rusiei a fost dezorganizată şi divizată. Ea nu va produce soldaţi de înlocuire ruşi bine pregătiţi şi bine echipaţi”, susţine Petraeus.

Într-un interviu anterior, generalul a explicat că, dacă Putin ar folosi arme nucleare în Ucraina, „am răspunde prin conducerea unui efort NATO – un efort colectiv – care ar elimina fiecare forţă convenţională rusă pe care am putea-o identifica pe câmpul de luptă din Ucraina şi Crimeea, precum şi fiecare navă din Marea Neagră”.

„În primul rând, vreau să precizez că ceea ce descriu aici este doar o opţiune – una care presupun că se numără printre cele care ar fi luate în considerare dacă Putin ar lua decizia extrem de proastă de a folosi o armă nucleară tactică în Ucraina. O astfel de acţiune ar avea ca rezultat faptul că Putin şi Rusia s-ar afla într-o groapă şi mai adâncă decât înainte”, a spus generalul Petraeus pentru L’Express.

„Există, fără îndoială, multe opţiuni: diplomatice, financiare, economice, juridice şi militare; identificate ca posibile răspunsuri. Ceea ce am menţionat este doar una dintre ele. Dar având în vedere că Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al SUA, a declarat public – şi le-a spus omologilor săi ruşi – că răspunsul la utilizarea armelor nucleare ar fi «catastrofal», ne putem aştepta ca acesta să includă mai mult decât acţiuni diplomatice, financiare, economice şi juridice” a adăugat fostul director CIA.

„Cred că linia roşie pentru NATO este direct legată de angajamentul de autoapărare colectivă din articolul 5, adică un atac împotriva unei ţări membre NATO. Acestea fiind spuse, cred că este posibil ca Rusia să întreprindă o acţiune în Ucraina care ar fi atât de şocantă şi atât de oribilă încât Statele Unite şi alte ţări ar putea reacţiona într-un fel sau altul, dar ca forţă multinaţională condusă de Statele Unite şi nu ca forţă NATO” a mai spus acesta.

Însă generalul cu patru stele nu crede că războiul dintre Rusia şi Ucraina se va transforma într-un al treilea război mondial.

„Nu, nu cred că este deloc în interesul lui Vladimir Putin să extindă războiul. Forţele sale sunt deja inferioare celor ale Ucrainei şi ultimul lucru de care are nevoie este un conflict mai amplu”, a încheiat David Petraeus.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Roubini avertizează / „Mama tuturor crizelor economice se profilează și nu va fi nimic de făcut în privința asta”

2 Date care dau de gândit / Rusia a scos din depozite ce avea mai bun, dar încă mai are resurse pentru încă doi ani de război

3 „Wow, sexul din filme este foarte real”

4 VIDEO Momente de stupoare la Budapesta! / „A fost ca și cum suveranitatea Ungariei a fost cedată chinezilor”

5 VIDEO Aceste imagini bizare sunt din Germania...