Fostul fotbalist George Weah a depus jurământul de preşedinte al Liberiei şi a promis să lupte cu corupţia

George Weah, fostul star al fotbalului internaţional care a câştigat luna trecută preşedinţia Liberiei, a promis luni să lupte împotriva corupţiei endemice din ţara sa, în cadrul ceremoniei de învestitură, relatează Reuters.

Mii de susţinători şi numeroşi lideri şi demnitari regionali s-au adunat pe un stadion din capitala Monrovia pentru a asista la depunerea jurământului de către Weah, care a pornit din cartierele sărace ale oraşului şi a ajuns unul dintre cei mai mari fotbalişti africani.

El a înlocuit-o la conducerea statului pe Ellen Johnson Sirleaf, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, în prima schimbare paşnică de putere din ultimele decenii.

"Sarcina mea va fi să conduc această naţiune de la divizare la unitate. Nu vă voi dezamăgi", a transmis Weah mulţimii.

În vârstă de 51 de ani, Weah a obţinut o victorie răsunătoare la alegerile de luna trecută, beneficiind de un sprijin puternic din partea tinerilor şi a persoanelor defavorizate.

În discursul de învestitură, el a promis să îşi respecte toate angajamentele cheie din campanie, în special combaterea corupţiei, lucru pe care, conform majorităţii opiniei publice, predecesoarea sa nu a reuşit să-l facă în cei 12 ani cât s-a aflat la putere.

"Este convingerea mea că cel mai eficient mijloc de a-i ajuta pe nevoiaşi şi de a reduce decalajul dintre bogaţi şi săraci este a garanta că resursele publice nu ajung în buzunarele oficialilor guvernamentali", a spus el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Document exploziv / Citiți asta, nu ar fi exclus ca de aici să i se fi tras lui Bolojan...

2 Inginerie de top pe A1 / Viaducte uriașe la Boița, construite prin metode avangardiste

3 Ucraina ar fi lovit Rusia cu racheta Ruta Block 1, fondată de un antreprenor rus

4 „Waterloo-ul” lui Putin? / Prăbușirea unui Su-57 lângă Moscova, un semn al declinului rusesc

5 Infernul din Franța / Flăcările „imprevizibile” mistuie sute de vile de lux