Fostul lider catalan Puigdemont poate candida pentru PE, potrivit Curţii Supreme

Curtea Supremă a Spaniei a apreciat că fostul lider catalan Carles Puigdemont, care face obiectul unui mandat de arestare în Spania, are dreptul de a se prezenta la alegerile europene, contrazicând comisia electorală, relatează duminică AFP.

Carles Puigdemont, refugiat în Belgia după încercarea nereuşită de secesiune a Cataloniei în 2017, a făcut apel după interdicţia impusă, la 29 aprilie, de autoritatea electorală spaniolă de a candida în fruntea listei Lliures per Europa (Liberi pentru Europa, în catalană) la europenele de la 26 mai. "Un scandal", în opinia sa, şi o nouă dovadă că Spania nu este democratică.

Într-o decizie luată în unanimitate la finalul unei reuniuni de urgenţă, Curtea Supremă a considerat că nicio formă de ineligibilitate nu îl afectează, ca şi în cazul altor doi candidaţi secesionişti catalani aflaţi în exil, Toni Comin şi Clara Ponsati.

Ei vor trebui, totuşi, să aştepte decizia finală a tribunalelor administrative de la Madrid, în faţa cărora Curtea Supremă a trimis dosarul pentru a fi judecat "imediat", declarându-se "incompetentă" să se pronunţe definitiv asupra unui astfel de recurs.

Potrivit Curţii Supreme, dreptul de a fi candidat la alegeri "este un drept fundamental" recunoscut de Constituţie tuturor cetăţenilor spanioli şi de la care există derogare numai în "caz de ineligibilitate". Or, fugind de justiţia spaniolă, ca în cazul celor trei reclamanţi, nu este vorba despre un asemenea caz. Vineri, Parchetul s-a pronunţat în acelaşi sens.

Recursul în faţa autorităţilor electorale de la Madrid pentru a împiedica candidatura lui Puigdemont şi a celorlalţi doi candidaţi în exil a fost prezentat de Partidul Popular (PP, dreapta conservatoare) şi de liberalii din formaţiunea Ciudadanos, care fac campanie împotriva separatiştilor catalani.AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic