Fostul prefect de Galaţi, Emanoil Bocăneanu, a fost elliberat din arest pentru că procurorii au uitat să-i prelungească mandatul

Fostul prefect de Galaţi Emanoil Bocăneanu, aflat în arest din mai după ce încălcase condiţiile eliberării condiţionate, mergând la Brăila pentru a discuta despre angajarea unui asasin pentru uciderea unui denunţător din dosarul său de corupţie, a fost pus în libertate vineri, prin decizia instanţei.

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis contestaţia formulată de Emanoil Bocăneanu împotriva deciziei Tribunalului, care emisese mandatul de arestare preventivă pe numele fostului prefect, el invocând vicii de procedură.

 Procurorii spun că au uitat să ceară prelungirea mandatului de arest preventiv.

Astfel, instanţa a constatat că, în 5 iunie, a încetat de drept măsura arestării preventive luată de Tribunalul Galaţi în cazul lui Bocăneanu şi a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.

Decizia Curţii de Apel Galaţi este definitivă, astfel că acesta a fost eliberat din Penitenciarul Galaţi, unde era încarcerat.

Emanoil Bocaneanu a fost arestat preventiv, pentru a doua oara, in 7 mai, dupa ce a incalcat conditiile eliberarii conditionate. El fusese eliberat din arest in 10 februarie, instanta instituind atunci in cazul sau masura controlului judiciar. Conform acestei masuri, fostul prefect avea mai multe obligatii si interdictii, inclusiv interdictia de a parasi judetul Galati.

In 31 ianuarie 2014, Emanoil Catalin Bocaneanu, fost prefect al judetului Galati si fost director executiv al Directiei Judetene de Evidenta Persoanei Galati, a fost trimis in judecata, pentru noua infractiuni, printre care trafic de influenta, santaj, delapidare si abuz in serviciu.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker