Fostul președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, trimis în judecată într-un nou dosar

Fostul președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, trimis în judecată într-un nou dosar

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Brașov, Aristotel Căncescu, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA într-un nou dosar, în care este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Acesta este cel de-al șaselea dosar în care Aristotel Căncescu este trimis în judecată de DNA.

Potrivit DNA, alături de Căncescu au fost deferiți justiției Emil Cirica, la data faptei director al Direcției Investiții, Urbanism și Amenajarea Teritoriului (DIUAT) din cadrul CJ Brașov; Virginia Martin, fost director general al Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov; Maria Codruța Luca, fost director general adjunct economic al DGASPC Brașov; Claudiu Dalea, șef Serviciu Achiziții Publice, Contractare Servicii Sociale, Tehnic și Patrimoniu din cadrul DGASPC Brașov; Mircea Romeo Martin; Gavril Matei, consilier județean la data săvârșirii faptelor și administrator de fapt al SC Licofrig SRL și SC Frigomat SRL; Lucia Cristina Grama, la data faptelor administrator de drept al SC Licofrig SRL. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, dare sau luare de mită.

De asemenea, au fost trimise în judecată persoanele juridice Licofrig SRL, SC Frigomat SRL și SC Polia Com SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu sau dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie 2012 — martie 2013, Aristotel Căncescu, având calitatea de președinte al CJ Brașov și ordonator principal de credite, în înțelegere cu Gavril Matei, la data faptelor consilier județean, cu încălcarea prevederilor legale, l-a determinat pe directorul general al DGASPC Brașov, Virginia Martin, fie direct, fie prin intermediul directorului DIUAT, Emil Cirica, să solicite CJ Brașov suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli al instituției (prin mai multe adrese emise în perioada iulie-decembrie 2012), astfel încât să fie achiziționate mai multe produse și lucrări prestabilite la valori nejustificat de mari sau care nu erau necesare instituției, iar achizițiile să fie fracționate pentru a se recurge la proceduri de achiziție directă.

Demersul președintelui CJ Brașov, sprijinit de directorul economic Aurelia Popescu și de directorul DIUAT Emil Cirica, a avut în vedere interesele economice ale lui Gavril Matei, în dauna DGASPC Brașov, prin direcționarea unor sume importante de bani din bugetul de venituri și cheltuieli al instituției pentru achiziționarea unor produse și lucrări de la SC Licofrig SRL, fie direct, fie indirect prin intermediul SC Frigomat SRL (ambele societăți fiind controlate de Gavril Matei).

În baza adreselor respective, au fost întocmite formal mai multe referate de către DIUAT — Serviciul Investiții, Achiziții Publice al CJ Brașov. Aceste referate au fost semnate de directorul economic Aurelia Popescu și directorul DIUAT, Emil Cirica, fiind folosite la inițierea unor proiecte de hotărâri ale CJ Brașov pentru majorarea bugetului de venituri și cheltuieli al DGASPC Brașov pe anul 2012. Ulterior, hotărârile au fost adoptate cu susținere din lui Căncescu în plenul CJ Brașov (HCJ nr. 28/12.07.2012, HCJ nr. 89/11.09.2012).

Procurorii mai arată că, în final, în calitate de președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu Aristotel a emis dispoziții prin care, prin rectificare, bugetul DGASPC Brașov a fost majorat cu suma totală de 1.115.000 lei. Cu acești bani au fost cumpărate produse și servicii de la Licofrig SRL și Frigomat SRL.

În același context, o parte din documentele respective au fost întocmite și semnate de inculpații Maria Codruța Luca și Claudiu Dalea.

Conform DNA, pentru a putea dispune în mod discreționar de bugetul de venituri și cheltuieli al CJ Brașov, Aristotel Căncescu a dispus ca Direcția Economică să întocmească un referat prin care se propunea, în mod nelegal, împuternicirea sa, în calitate de ordonator principal de credite, de a emite dispoziții în vedere rectificării bugetului de venituri și cheltuieli. Referatul a fost folosit la inițierea unui nou proiect de hotărâre a Consiliului județean, adoptat ulterior, cu susținere din partea lui Căncescu (HCJ 103/29.10.2012). Hotărârea a stat la baza unei dispoziții de rectificare emisă în luna decembrie 2012.

Astfel, în urma hotărârilor CJ Brașov și a dispozițiilor menționate prin care s-a suplimentat bugetul de venituri și cheltuieli al DGASPC Brașov, Căncescu a determinat, fie direct, fie indirect prin intermediul directorului DIUAT, Emil Cirica, și cu sprijinul consilierului județean Gavril Matei, pe directorul general Virginia Martin și, implicit, pe angajații din subordinea acesteia care aveau atribuții în domeniul achizițiilor publice și angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor din fonduri publice, să achiziționeze de la cele două societăți controlate de Gavril Matei produse și lucrări supraevaluate sau care nu erau justificate ori necesare instituției publice, în cadrul a 35 de proceduri de achiziție directă.

Anchetatorii precizează că valoarea unora dintre produse și lucrări a fost fracționată în mod nelegal pentru a se aplica procedura achiziției directe. Mai mult, banii au fost plătiți, deși unele dintre aceste produse și lucrări nu erau livrate sau executate la data efectuării plății.

Valoarea prejudiciului produs DGASPC Brașov, prin realizarea în mod nelegal a acestor achiziții, s-a stabilit la suma de 382.223 lei. Acesta reprezintă diferența între valoarea produselor achiziționate de cele două firme și valoarea la care au fost revândute DGASPC Brașov sau chiar valoarea întreagă a produselor care nu erau necesare sau justificate (aparate de aer condiționat, vitrine frigorifice, lucrări de întreținere și reparați centrale termice), precum privarea autorității contractante de a opta pentru servicii sau bunuri selecționate într-un mediu concurențial.

În cursul lunii ianuarie 2013, în schimbul încălcării atribuțiilor de serviciu, Virginia Martin, director general al DGASPC Brașov, a primit de la Gavril Matei, cu sprijinul inculpatei Lucia Grama, un autovehicul marca BMW X3, în valoare de 15.388 euro, proprietatea societății SC Licofrig SRL. Pentru a ascunde acest folos, la data de 4 martie 2013, Licofrig SRL Săcele a întocmit o factură și o chitanță care consemnează, în mod nereal, că autovehiculul BMW X 3 i-a fost vândut soțului inculpatei, Romeo Mircea Martin, la un preț de 43.573 lei, bani ce ar fi fost plătiți societății respective.

Conform DNA, în cursul anului 2010, pe fondul unei înțelegeri infracționale între Virginia Martin și asociatul unic al SC Polia Com SRL, a fost încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, un contract (prelungit de trei ori) prin care DGASPC Brașov a închiriat un spațiu pe care societatea îl deținea în orașul Săcele, cu destinația de arhivă.

Această conduită a avut ca rezultat obținerea unui folos necuvenit în patrimoniul SC Polia Com SRL și totodată un prejudiciu în valoare de 120.200 lei, reprezentând contravaloarea chiriei achitată de DGASPC Brașov pe durata derulării contractului de închiriere, în condițiile în care instituția deținea spații proprii pentru a-și organiza arhiva.

În perioada august 2011-februarie 2013, Virginia Martin, în calitate de director general al DGASPC Brașov și ordonator de credite, cu eludarea dispozițiilor legale, a dispus întocmirea mai multor acte (adrese, referate, proiecte de angajamente legale, angajamente legale, ordonanțări de plată, ordine de plată), pe care le-a semnat în cadrul a 13 proceduri trucate de achiziție directă a unor produse de la aceeași firmă, SC Polia Com SRL.

De această dată, folosul necuvenit obținut de către firma respectivă, corelativ cu producerea unui prejudiciu în dauna DGASPC în același cuantum, a fost de 254.741 lei, reprezentând diferența între valoarea produselor achiziționate de Polia Com SRL și valoarea la care au fost revândute DGASPC Brașov, precum și o vătămare a intereselor legale ale instituției publice, respectiv în privarea autorității contractante de a opta pentru servicii sau bunuri selecționate într-un mediu concurențial.

DGASPC Brașov s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 688.346 lei reprezentând daune materiale, solicitând totodată plata dobânzii legale penalizatoare de la data constituirii ca parte civilă și până la plata efectivă a sumei.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Aristotel Căncescu, Emil Cirica, Virginia Martin, Lucia Cristina Grama, Gavril Matei, SC Licofrig SRL, SC Frigomat SRL, Maria Codruța Luca, Claudiu Eugen Dalea și SC Polia Com SRL și altor persoane.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată în alte cinci dosare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”