Fostul președinte al Statelor Unite Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer

Joe Biden, fostul președinte al Statelor Unite, a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer de prostată, a anunțat, duminică, 18 mai, biroul său.

JOe Biden Foto: Getty Images

JOe Biden Foto: Getty Images

Acesta a fost diagnosticat vineri după ce a prezentat simptome urinare, se arată într-un comunicat, potrivit Sky News .

Biden, care a părăsit Casa Albă în ianuarie, are o „formă agresivă de cancer”. Fostul preşedintele şi familia sa analizează opţiunile de tratament împreună cu medicii săi.

Săptămâna trecută, preşedintele Joe Biden a fost examinat ca urmare a descoperirii unui nodul prostatic, după ce a prezentat simptome urinare din ce în ce mai severe. Vineri, a fost diagnosticat cu cancer de prostată, caracterizat printr-un scor Gleason de 9 (Gradul 5) cu metastaze la oase. Deşi aceasta reprezintă o formă mai agresivă a bolii, cancerul pare să fie sensibil la hormoni, ceea ce permite un tratament eficient”, se arată în comunicatul emis de biroul său.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

2 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

3 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan