Fostul președinte american Jimmy Carter a murit la vârsta de 100 de ani

Fostul președinte american Jimmy Carter a murit duminică, la vârsta de 100 de ani, transmite BBC, care citează un anunț al think-tank-ului pe care acesta l-a fondat.

Fostul fermier a trăit mai mult decât orice alt președinte american din istorie și și-a sărbătorit cea de-a 100-a aniversare în octombrie.

Centrul Carter, care militează pentru democrație și drepturile omului în întreaga lume, a declarat că a murit duminică după-amiază în Plains, Georgia, orașul său natal.

Democratul a fost președinte din 1977 până în 1981, o perioadă marcată de crize economice și diplomatice.

După ce a părăsit Casa Albă cu o cotă de popularitate scăzută, reputația sa a fost restabilită prin activitatea umanitară care i-a adus Premiul Nobel pentru Pace.

Fost cultivator de arahide şi guvernator al statului Georgia, Jimmy Carter a fost ales preşedinte în anul 1976, în ”siajul” războiului din Vietnam şi al scandalului Watergate, un dosar de spionaj politic care l-a costat funcţia pe preşedintele republican Richard Nixon.

Artizan al Acordurilor de la Camp David care au condus, în 1979, la semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean, Jimmy Carter ocupă un loc aparte în peisajul politic american, umbrit de criza ostaticilor americani în Iran din 1979-1980.

Carter a deţinut un singur mandat, republicanul Ronald Reagan învingându-l în scrutinul prezidenţial din 1980.

După plecarea sa de la Casa Albă, Jimmy Carter a creat în 1982 o fundaţie pentru promovarea dezvoltării, sănătăţii şi soluţionării conflictelor din întreaga lume. În 2002, el a primit premiul Nobel pentru pace, în special pentru ”eforturile neobosite consacrate găsirii de soluţii paşnice la conflicte internaţionale”.

Din cauza problemelor de sănătate, el s-a retras în ultimii ani din viaţa publică şi nu a avut decât rare apariţii, cum a fost la finalul lui 2023 cu ocazia omagiului naţional adus soţiei sale Rosalynn, decedată la vârsta de 96 de ani.


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic