Fostul președinte George H.W. Bush și-a cerut scuze după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală

Fostul președinte George H.W. Bush și-a cerut scuze după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală

Fostul președinte american George H.W. Bush și-a cerut scuze miercuri, prin intermediul unui purtător de cuvânt, pentru incidentul în care o actriță îl acuză de hărțuire sexuală, dar despre care Bush spune că a fost o atingere prietenească și o glumă pentru a o ajuta să se relaxeze în timpul unei sesiuni foto, informează Reuters.

Actrița Heather Lind, care a jucat în serialul de televiziune ''Turn: Washington's Spies'', l-a acuzat pe Bush că ar fi pipăit-o în anul 2014, în timpul unei sesiuni fotografice pentru promovarea serialului, la care au participat mai multe persoane, printre care și soția președintelui.

Acuzațiile au ieșit la iveală după ce actrița a postat pe Instagram o fotografie în care Bush, în vârstă de 93 de ani, îi strânge mâna fostului președinte Barack Obama, în timpul unei ceremonii caritabile pentru victimelor uraganelor, desfășurată sâmbătă și la care au participat cinci foști președinți al Statelor Unite.

În postarea de pe Instagram, Lind, în vârstă de 34 de ani, a spus că această fotografie îi amintește de o altă întâlnire cu cel de-al 41-lea președinte al Statelor Unite, care a avut loc în urmă cu trei ani, când, potrivit actriței, ''m-a agresat sexual în timp ce pozam pentru o fotografie similară''.

''Nu mi-a strâns mâna. M-a pipăit din scaunul cu rotile, în timp ce soția sa, Barbara Bush, se afla alături'', a scris Lind. ''Mi-a spus o glumă cu conotații sexuale. Și apoi, în timp ce eram fotografiați, m-a atins din nou''.

Lind spune că fosta primă-doamnă a făcut ''o mișcare cu ochii de parcă ar fi vrut să spună ''nu din nou''.

Postarea de pe Instagram, ștearsă între timp, avea hashtag-ul ''MeToo'' lansat după nenumăratele dezvăluiri despre agresiunile sexuale săvârșite de fostul producător de la Hollywood, Harvey Weinstein, care neagă acuzațiile de relații sexuale fără consimțământ.

Jim McGrath, purtătorul de cuvânt al fostului președinte american, a răspuns acuzațiilor formulate de Lind printr-o declarație de presă, în care a explicat comportamentul fostului lider ca o încercare de a destinde situația incomodă cauzată de dizabilitatea lui fizică, în timpul ședinței foto.

Țintuit de cinci ani într-un scaun cu rotile, ''brațul său atinge zona de jos a spatelui persoanelor cu care se fotografiază'', spune McGrath.

''În încercarea de a destinde atmosfera, președintele spune mereu aceeași glumă și câteodată a atins spatele femeilor fără nicio altă intenție. Unii îl consideră un gest inocent, alții îl consideră nepotrivit'', mai precizează McGrath. ''Președintele Bush își cere scuze, la modul cel mai sincer, tuturor celor pe care i-a ofensat''.

Purtătorul de cuvânt al actriței nu a fost disponibil pentru a comenta răspunsul președintelui la acuzațiile sale și nu este încă foarte clar ce anume a determinat-o să șteargă postarea de pe Instagram, notează Reuters.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale