Fostul preşedinte peruan Toledo, arestat în SUA, rămâne în detenţie

Fostul preşedinte peruan Alejandro Toledo va rămâne în detenţie în Statele Unite în aşteptarea unei decizii cu privire la extrădarea sa în ţara natală, unde este pus sub acuzare pentru corupţie, a ordonat vineri un judecător federal american, relatează AFP.

Alejandro Toledo (73 de ani), care a condus Peru între 2001 şi 2006, este acuzat de Lima de corupţie în scandalul Odebrecht. El locuieşte în Statele Unite unde a fost arestat marţi.

Următoarea sa audiere legată de extrădare este prevăzută pentru 26 iulie.

În mai 2018, Peru a transmis Statelor Unite o cerere de extrădare a lui Alejandro Toledo, suspectat că a primit mită în valoare 20 de milioane de dolari din partea grupului brazilian din domeniul construcţiilor Odebrecht, aflat în centrul unui uriaş scandal în clasa politică peruană şi din America Latină.

Potrivit Departamentului american al Justiţiei, Odebrecht a distribuit timp de peste un deceniu un total de 788 de milioane de dolari în mai multe ţări latino-americane pentru a obţine contracte.

Grupul brazilian a recunoscut că a plătit mită în valoare de 29 de milioane de dolari în Peru între 2005 şi 2014.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția