Fostul primar din Copăceni (Ilfov) Ioan Rădulescu, trimis în judecată de DNA

Fostul primar din Copăceni (Ilfov) Ioan Rădulescu, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Ioan Rădulescu, fost primar al comunei Copăceni, județul Ilfov, pentru luare de mită și două infracțiuni de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în martie 2008, Ioan Rădulescu, în calitate de primar, funcție ce îi conferea de drept calitatea de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni, a pretins și primit de la o persoană denunțătoare 150.000 de euro (din care, ulterior, i-a restituit acestuia 10.000 de euro), urmând ca în schimb să acționeze și să intervină pe lângă ceilalți membri ai comisiei, astfel încât suprafețele de teren ale unor persoane fizice ce aveau emise titluri de proprietate și care intenționau să înstrăineze dreptul de proprietate să fie poziționate una lângă alta în cadrul unui plan parcelar.

"În acest fel, terenurile în discuție urmau să fie amplasate unul lângă altul, iar, ulterior, în beneficiul denunțătorului cumpărător, acestea să poată fi alipite, rezultatul urmând să fie o suprafață de teren mai mare, ca și tot unitar, până la o suprafață totală de 10 — 20 ha teren agricol. În octombrie 2015, pe fondul discuțiilor purtate cu reprezentanții persoanei denunțătoare (...), Rădulescu (în contextul în care nu mai exercita funcția de primar) a pretins foloase constând în nerestituirea 'datoriei' de 140.000 de euro, urmând ca în schimb să intervină pe lângă actualii membri ai Comisiei, în vederea definitivării planului parcelar conform înțelegerii inițiale avute cu denunțătorul la nivelul lunii martie 2008", susțin procurorii.

În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui teren ce aparține lui Ioan Rădulescu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

3 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

4 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

5 BREAKING Peste 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din Elveția / Un consul român se deplasează la …