Fostul şef al AEP Daniel Barbu - urmărit penal de DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici

Fostul şef al AEP Daniel Barbu - urmărit penal de DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici

Fostul şef al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Daniel Barbu, este urmărit penal în dosarul în care a fost pus sub acuzare şi trezorierul PSD Mircea Drăghici, anunţă DNA.

Barbu s-a prezentat miercuri la sediul DNA, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile formulate pe numele său.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană care, la data faptelor, deţinea funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Fostul preşedinte AEP este cercetat pentru fapta de neurmărire, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiilor (prevăzută de articolul 10, litera b, teza a II-a din Legea nr. 78/2000).

Procurorii spun că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada 27 mai 2017 - 27 februarie 2019, în calitate de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, Barbu nu ar fi urmărit, conform legii, destinaţia subvenţiilor acordate formaţiunilor politice.

Mai precis, arată DNA în comunicat, acesta nu ar fi dispus, potrivit Legii finanţării activităţii partidelor politice (art. 44 din Legea nr. 334/2006 republicată), verificări anuale pentru fiecare partid, privind respectarea prevederilor legale referitoare la venituri (inclusiv cele provenite din fonduri publice, subvenţii) şi cheltuieli dar şi că ar fi stopat unele controale aflate în curs.

Procurorii DNA arată că, printr-o adresă din 22 ianuarie 2019, ca urmare a unei scrisori adresate Autorităţii Electorale Permanente de către trezorierul unui partid, în calitate de preşedinte al AEP, Barbu ar fi dispus în mod discreţionar, oprirea controalelor iniţiate prin ordine de serviciu de către directorul structurii competente, controale ce vizau respectiva formaţiunea politică.

În dispoziţiile Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale nu există nicio prevedere legală care să permită oprirea unui control dispus de directorul structurii competente din cadrul AEP, precizează procurorii.

Deşi a luat cunoştinţă prin angajaţii AEP de "unele nereguli cu referire la utilizarea subvenţiilor", Barbu nu a fost de acord cu solicitarea unuia dintre angajaţii săi de a se relua controalele suspendate din dispoziţia sa, preferând să îşi dea demisia în data de 27 februarie 2019 din funcţia de preşedinte al AEP. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…