Fostul șef al Poliției Rutiere Teleorman și procurorul Ovidiu Toma, trimiși în judecată de DNA

Fostul șef al Poliției Rutiere Teleorman și procurorul Ovidiu Toma, trimiși în judecată de DNA

Procurorul Ovidiu Toma de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și comisarul Dănuț Dobre, fost șef al Serviciului Poliției Rutiere Teleorman, au fost trimiși marți în judecată, în stare de arest la domiciliu, într-un dosar instrumentat de procurorii Secției de combatere a corupției din cadrul DNA.

Ovidiu Toma este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni), favorizarea făptuitorului (patru infracțiuni) și influențarea declarațiilor, iar Dănuț Dobre de trafic de influență (nouă infracțiuni), luare de mită (trei infracțiuni), complicitate la abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de favorizare a făptuitorului (două infracțiuni).

În același dosar au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Costel Iliuță, agent de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto și Înmatriculări Teleorman, Nelu Ovedenie, asociat al unei societăți comerciale, la data faptelor, acuzați de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anului 2015 au fost identificați, la nivelul Serviciului Poliției Rutiere Teleorman, precum și la nivelul Serviciului Public Permise Conducere mai mulți ofițeri și agenți de poliție care desfășurau activități infracționale în legătură cu obținerea frauduloasă, contra unor sume de bani, a permiselor de conducere, precum și intervenții pentru aplicarea unor sancțiuni mai blânde conducătorilor auto contravenienți, în schimbul obținerii de bani sau bunuri necuvenite.

"Inculpatul Dobre Dănuț (...) a primit de la trei persoane produse alimentare și suma de 300 de lei, ca urmare a intervenției exercitate asupra unor subordonați, în urma căreia mai multe persoane au fost absolvite de răspunderea contravențională în legătură cu abateri constatate la regimul circulației. De asemenea, în aceeași perioadă și în aceeași calitate, inculpatul Dobre Dănuț a pretins și primit de la mai multe persoane, printre care și inculpatul Ovedenie Nelu, sume de bani cuprinse între 100 și 500 de euro, produse alimentare și băuturi alcoolice, în schimbul promisiunii că va interveni (...) pentru ca rude și cunoștințe ale cumpărătorilor de influență să fie declarați admiși la proba practică a examenului pentru obținerea carnetului de conducere, cu nerespectarea dispozițiilor legale", se arată într-un comunicat al DNA.

Bunurile și sumele de bani au fost primite de comisarul șef Dobre fie la domiciliul său, fie la biroul de șef al Serviciului Rutier Teleorman.

El este acuzat că, în intervalul 31 iulie — 24 august 2015, i-a solicitat agentului Costel Iliuță să facă demersuri pentru ca un cunoscut al său să obțină, cu încălcarea dispozițiilor legale, permisul de conducere categoriile C+E, angajându-se ca în schimb să intervină pe lângă președintele Tribunalului Teleorman în vederea soluționării favorabile a unui dosar contravențional.

"În intervalul iunie-septembrie 2015, inculpatul Dobre Dănuț a intervenit pe lângă inculpatul Toma Carmen Ovidiu (...), solicitându-i acestuia să dispună o soluție de clasare într-o cauză penală, în contradicție cu situația de fapt și probele administrate în cauză, în vederea exonerării de la răspunderea penală a doi agenți de poliție din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Teleorman. Inculpatul Toma Carmen Ovidiu a fost de acord cu solicitarea respectivă și, în data de 24 iunie 2015, l-a contactat pe avocatul persoanei vătămate, căruia i-a solicitat să facă demersuri pe lângă clientul său, în așa fel încât să-l convingă pe acesta să dea o declarație neconformă adevărului, cu ocazia unei viitoare audieri", se menționează în comunicat.

Procurorul Toma mai este acuzat că i-a solicitat avocatului să-i promită clientului său că, în schimbul declarației, va primi de la unul dintre agenții de poliție suma de 5.000 de lei.

"În data de 11 septembrie 2015, inculpatul Toma a contactat persoana vătămată, cu care a negociat în numele celor doi agenți de poliție, stabilind ca în urma remiterii sumei de 10.000 de lei de către cei doi agenți, acesta din urmă să dea o nouă declarație, neconformă realității. La data de 15 septembrie 2015, inculpatul Toma l-a contactat pe agentul de poliție și i-a solicitat acestuia să achite suma de bani promisă, asigurându-l totodată că doar în urma acestui demers și a unei declarații neconforme realității, pe care persoana respectivă urma să o dea în fața procurorului, va putea să adopte o soluție de clasare prin care să-l absolve de orice formă de vinovăție", mai susțin procurorii anticorupție.

În cele din urmă, pe 17 septembrie 2015, după o discuție prealabilă cu avocatul persoanei vătămate, procurorul l-a instruit pe aceasta cu privire la conținutul declarației pe care urma să o dea clientul său. Ulterior, în aceeași zi, în prezența avocatului și a clientului, Toma a întocmit o declarație din care rezulta, contrar realității, că incidentul care făcea obiectul dosarului respectiv ar fi fost declanșat de comportamentul violent al celui agresat, pe care l-a determinat să-și însușească declarația și să o semneze.

În urma acestei declarații, procurorul a dispus soluția clasării urmăririi penale, pe motiv că cei doi agenți de poliție s-ar fi aflat în legitimă apărare și ar fi ripostat ca urmare a violențelor pe care le-a exercitat victima.

Procurorul Ovidiu Toma mai este acuzat că a clasat un dosar în care doi agenți rutieri din Turnu Măgurele erau cercetați pentru că au pretins și primit suma de 600 de lei cu titlu de mită de la o persoană, pentru a nu-i întocmi un dosar penal.

"De precizat este faptul că inculpatul Toma, cu ocazia instrumentării cauzei respective și a adoptării soluției, a urmărit favorizarea celor doi agenți de poliție, sens în care cu bună știință nu a administrat probe pentru a se stabili circumstanțele săvârșirii faptelor, a respins în mod discreționar solicitarea ofițerilor Direcției Generale Anticorupție de a desfășura anumite activități specifice, a divulgat numele denunțătorului și demersurile sale în vederea soluționării favorabile în dosarul sus-menționat unei alte persoane înainte de soluționarea cauzei și i-a avertizat pe cei doi agenți despre pericolul autorizării pe viitor a unor investigatori sub acoperire", se mai precizează în comunicatul DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro