Fotbal - CM 2018: Brazilia, favorita caselor de pariuri la câştigarea titlului mondial

Selecţionata de fotbal a Braziliei este considerată favorită la câştigarea titlului de campioană a lumii, după calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2018, în urma victoriei cu 2-0, obţinută în faţa reprezentativei Mexicului, luni la Samara.

Selecao, cvintuplă câştigătoare a titlului mondial (ultima oară în 2002), are o cotă de 3-1 la casele de pariuri, fiind urmată de Franţa (7-2), care a reuşit să elimine Argentina în optimile de finală, şi Belgia (5-1), învingătoare cu mari emoţii în faţa Japoniei.

Anglia, care va înfrunta marţi Columbia, beneficiază la rândul ei de o cotă de 6-1, la fel ca şi Croaţia, care a eliminat la loviturile de departajare Danemarca.

Naţionala ţării gazdă, Rusia, adversara croaţilor în sferturile de finală, are în continuare cea mai slabă cotă (20-1), deşi a reuşit să învingă fosta campioană mondială Spania, la loviturile de departajare.

Iată cotele acordate de casele de pariuri la câştigarea Cupei Mondiale (sursa William Hill):
3-1 Brazilia
7-2 Franţa
5-1 Belgia
6-1 Anglia, Croaţia
14-1 Uruguay
20-1 Columbia, Rusia
33-1 Elveţia
40-1 Suedia
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Așa o fi?

4 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova

5 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”