Fotbal - CM 2018: ''Piticul'' Messi, unicul jucător sigur de prezenţa în lotul Argentinei, spune Di Maria

Unicul fotbalist sigur de prezenţa în lotul Argentinei la Cupa Mondială 2018 este "Piticul", adică Lionel Messi, a afirmat Angel Di Maria, jucătorul lui Paris Saint-Germain, coleg cu vedeta Barcelonei la reprezentativa "albiceleste".

Di Maria a reuşit multe goluri în acest început de an pentru PSG, punctând o dată în meciul cu Nantes (1-0) şi de câte două ori în cele cu Dijon (8-0) şi Rennes (6-1). Cu toate acestea, el a declarat pentru presa din ţara sa că nu este sigur că va fi în lotul pentru Cupa Mondială.

"Adevărul este că nu mă văd înăuntru (în cadrul lotului - n. r.), fiindcă Jorge (selecţionerul Sampaoli - n. r.) a spus-o clar că singurul care este înăuntru este Piticul, iar ceilalţi trebuie să lupte pentru un loc. Dacă e cineva care crede că e deja înăuntru, se relaxează şi ar fi un gând greşit", a spus Di Maria.

Di Maria, care în februarie va împlini 30 de ani, a adăugat că Mondialul din această vară, organizat de Rusia, ar putea fi ultimul din cariera sa.

Argentina face parte din Grupa D a competiţiei, alături de Islanda, Croaţia şi Nigeria. AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Câți bani a adunat un nepalez în România: imaginile au devenit virale