Fotbal - Liga I: ACS Poli Timișoara - Concordia Chiajna 0-3

Concordia Chiajna a învins-o pe ACS Poli Timișoara cu scorul de 3-0 (1-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal.

Ilfovenii s-au impus prin golurile marcate de Claudiu Bumba (28, 80) și Paul Batin (83).

Concordia și-a luat revanșa, după ce în prima etapă a sezonului a fost învinsă acasă de Poli cu 1-0.

Concordia a ajuns la patru victorii consecutive în campionat.

Poli a ajuns la cinci etape consecutive fără victorie, două egaluri și trei eșecuri.

Timișorenii au avut ocazii de gol prin Gabriel Vașvari (32, 45+1), Cătălin Doman (40 — bară), Alexandru Munteanu (45) și Miguel Bianconi (45+1).

Oaspeții au avut un gol anulat eronat, care fusese marcat de Thaer Bawab (49), și ocazii ratate de Bumba (36) și Batin (53, 65).

ACS Poli Timișoara — CS Concordia Chiajna 0-3 (0-1), Stadion ''Dan Păltinișanu'' — Timișoara
Au marcat: Claudiu Bumba (28, 80), Paul Batin (83).
Arbitru: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe); arbitri asistenți: Stelian Slabu (Brașov), Andrei Constantinescu (București); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) — CCA, Viorel Ilinca (Pitești) — LPF

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …