Fotbal - Liga I: Chindia Târgovişte - FCSB 1-2

FCSB a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, în deplasare, la Ploieşti, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal.

Chindia a deschis scorul în min. 13, prin Daniel Florea, după un henţ în atac al lui Andrei Dumiter.

FCSB putea primi penalty în min. 28, la un duel între portarul Mihai Aioani şi Iulian Cristea.

Vicecampioana a egalat în min. 30, când şutul lui Thierry Moutinho a fost deviat decisiv de fundaşul Mihai Leca în propria poartă. FCSB a marcat golul victoriei prin atacantul francez Harlem Gnohere, cu capul, din centrarea lui Adrian Popa (57).

FCSB a avut şi o bară în finalul partidei, prin Ioana Hora (90+1).

Chindia venea după un egal şi trei victorii consecutive.

FCSB a ajuns la şase meciuri consecutive fără înfrângere, patru victorii şi două egaluri.

AFC Chindia Târgovişte - FCSB 1-2 (1-1), Stadion ''Ilie Oană'' - Ploieşti
Au marcat: Daniel Florea (13), respectiv Mihai Leca (30, autogol), Harlem Gnohere (57).
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Marcel Vasile (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) FC Steaua EN /Twitter.com


populare
astăzi

1 Noua Eră / O poveste care dă fiori despre ce va să vină...

2 Jaful spectaculos pe care nimeni nu l-a observat timp de trei zile. Hoții care au fugit cu peste 100 milioane de euro nu au fost prinși

3 Mafioți ucraineni au folosit identitatea unei judecătoare a CCR pentru a fura o firmă din România. „Am formulat plângere penală”

4 A fost prins criminalul lui Gheorghe Chindriș. Detalii șocante din anchetă: victima, lovită în cap cu un calorifer electric

5 De ce riscă Putin să fie zdrobit chiar de lumea pe care și-a dorit-o