Fotbal - Liga I: FCSB - Chindia Târgovişte 3-2 (GALERIE FOTO)

Fotbal - Liga I: FCSB - Chindia Târgovişte 3-2 (GALERIE FOTO)

FCSB a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 3-2 (0-2), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci disputat cu porţile închise, în etapa a 26-a a Ligii I de fotbal.

Chindia a avut un debut de meci formidabil şi conducea cu 2-0 în min. 21, prin golurile marcate de Daniel Popa (15), din lovitură liberă, şi Mihai Butean (21), la primul său gol pentru formaţia din Târgovişte.



FCSB a reuşit o revenire spectaculoasă în repriza a doua, marcând prin Darius Olaru (47), după o combinaţie frumoasă, şi prin Valentin Gheorghe (67, 77), după două erori mari de plasament ale fundaşului Adrian Ioniţă.

FCSB a mai marcat o dată, prin Ianis Stoica (87), dar reuşita sa a fost anulată pentru henţ.



Chindia a ratat o ocazie uriaşă de egalare, prin bulgarul Ţvetelin Ciunciukov (89), blocat salvator de portarul Andrei Vlad.

Oaspeţii au marcat în min. 90+3 prin Andrei Piţian ceea ce părea golul egalării, însă reuşita a fost anulată pentru o presupusă poziţie de ofsaid.



Mijlocaşul francez Malcom Edjouma, transferat de la FC Botoşani, a debutat la FCSB ca titular.



FCSB a ajuns la 19 meciuri consecutive fără înfrângere, 15 victorii şi 4 egaluri.



Chindia era neînvinsă de cinci etape, în care avea două victorii şi trei egaluri.

În tur, FCSB s-a impus cu 1-0.

FC FCSB - AFC Chindia Târgovişte 3-2 (0-2), Arena Naţională - Bucureşti
Au marcat:
Darius Olaru (47), Valentin Gheorghe (67, 77), respectiv Daniel Popa (15), Mihai Butean (21).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Ferencz Tunyogi (Zalău); arbitru de rezervă: Sorin Costreie (Buftea)
Observatori: Andrei Ioniţă (Bucureşti) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /