Fotbal - Liga I: Pandurii Târgu Jiu - Gaz Metan Mediaș 0-0, în play-out

Pandurii Târgu Jiu și Gaz Metan Mediaș au terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat vineri seara, pe stadionul "Municipal" din Drobeta-Turnu Severin, în etapa a 13-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Pandurii, aflată în luptă pentru evitarea retrogradării, a lăsat impresia că se mulțumește cu un punct în acest meci, în care a avut o ocazie mare de gol prin internaționalul de juniori Yasin Hamed (66) și o oportunitate bună prin Sergiu Negruț (90+1). Nici oaspeții nu au reușit să își creeze situații bune de gol, cea mai mare fiind irosită de Ovidiu Bic (41).

Pandurii, care venea după trei victorii consecutive, s-a desprins la patru puncte de ACS Poli Timișoara, aflată pe loc de baraj. Gaz Metan nu are nicio victorie în ultimele zece deplasări (șase egaluri, patru eșecuri).

Gorjenii vor juca în ultima rundă cu FC Botoșani, în deplasare.

CS Pandurii Târgu Jiu — CS Gaz Metan Mediaș 0-0, stadion "Municipal" — Drobeta-Turnu Severin
Arbitru: Radu Petrescu (București); arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac (București), Vladimir Urzică (Piatra Neamț); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ștefănești/Argeș)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Pitești) — CCA, Marcel Vasile (București) — LPF

AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic