Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Gaz Metan Mediaş 1-1

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu Gaz Metan Mediaş, 1-1 (1-0), duminică, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 28-a a Ligii I de fotbal.

Sepsi OSK a deschis scorul prin Gabriel Vaşvari (9 - penalty), dar medieşenii au egalat după pauză prin Ronaldo Deaconu (65 - penalty), în inferioritate numerică, după eliminarea lui Francisco Junior (60).

Gazdele au avut ocazii de gol prin Lorand Fulop (14), Radoslav Dimitrov (23), Cătălin Golofca (31), în timp ce oaspeţii au ratat prin Ovidiu Horşia (43) şi Vlad Morar (79).

Sepsi OSK nu a mai câştigat în ultimele cinci meciuri de acasă (patru egaluri, un eşec).

Gaz Metan a obţinut primul punct după cinci eşecuri la rând.

Sepsi OSK este echipa cu cele mai multe egaluri din Liga I, 14, la egalitate cu Academica Clinceni.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CS Gaz Metan Mediaş 1-1 (1-0), Stadion Municipal - Sfântu Gheorghe
Au marcat: Gabriel Vaşvari (9 - penalty), respectiv Ronaldo Deaconu (65 - penalty).
Cartonaş roşu: Francisco Junior (Gaz Metan, 60).
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Vlad Bârleanu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Marcel Vasile (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) Gaz Metan Mediaș /facebook


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR