Fotbal: Adrian Falub, numit director tehnic la Academica Clinceni

Fotbal: Adrian Falub, numit director tehnic la Academica Clinceni

Adrian Falub a fost numit, marţi, în funcţia de director tehnic al echipei de fotbal Academica Clinceni, potrivit site-ului oficial al clubului.

Înţelegerea dintre cele două părţi este valabilă până la finalul sezonului. Adrian Falub s-a aflat pentru prima data la conducerea tehnică a unei echipe în 2006. Atunci a condus-o pe Universitatea Cluj, echipă pe care a promovat-o în Liga I. Adrian Falub mai are la activ încă două promovări, cu Unirea Alba Iulia şi FCM Târgu Mureş. Ultima dată a fost la conducerea tehnică a echipei CSM Reşiţa.

''Cred că lotul pe care îl are Academica Clinceni este bun, iar locul din clasament nu reflectă valoarea lui. În România, sistemul competiţional îţi dă posibilitatea să rezolvi problemele în play-out. E o situaţie dificilă, dar nu imposibilă. Eu am nevoie de toţi jucătorii care sunt aici. Sper ca toată lumea să fie cu gândul aici şi să rămână aici. Prioritare sunt cele trei meciuri care au mai rămas de jucat în acest an. Trebuie să luăm cât mai multe puncte din aceste partide. Echipa a arătat că are calitate. Nu poţi să câştigi împotriva lui Dinamo dacă nu te antrenezi cum trebuie înainte de meci şi nu ai antrenor. Asta înseamnă că sunt jucători care au calitate'', a declarat Adrian Falub.

Academica a început sezonul cu Ilie Poenaru pe banca tehnică, dar acesta a demisionat şi în locul său a venit Ionuţ Chirilă, de care clubul s-a despărţit în urmă cu o etapă. John Ene a fost antrenor interimar în două etape (etapa a 9-a, 0-1 cu FC Argeş, şi etapa a 18-a, 1-0 cu Dinamo).

Academica este ultima în clasament, cu 7 puncte după 18 etape, Falub urmând să debuteze oficial pe 10 decembrie, în deplasare, cu FC U Craiova 1948, în etapa a 19-a.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …