Fotbal: Alex Ferguson critică netitularizarea lui Cristiano Ronaldo la meciul cu Everton

Sir Alex Ferguson, legendarul antrenor al echipei Manchester United, a criticat decizia tehnicianului norvegian Ole Gunnar Solskjaer de a-l lăsa pe banca de rezerve pe atacantul portughez Cristiano Ronaldo la meciul cu Everton (1-1), din etapa a 7-a a Premier League, afirmând că "întotdeauna începi un meci cu cei mai buni jucători", informează agenţia EFE.

Tehnicianul scoţian a fost surprins de presă în timp ce se afla pe arena Old Trafford, alături de campionul UFC, Khabib Nurmagomedov, în timp ce solicita titularizarea vedetei portugheze, pe care Solskjaer a decis să-l ţină pe banca de rezerve, introducându-l în teren în partea a doua a meciului cu Everton.

Ferguson s-a alăturat astfel altor actori din fotbal care au criticat decizia de a nu începe meciul cu Everton cu Cristiano Ronaldo titular, precum atacantul lui Arsenal Londra, Ian Wright.

"Când îl ai pe Cristiano, trebuie să-ţi construieşti o echipă şi o structură în jurul lui, pentru a-l face să funcţioneze", a spus Wright.

În schimb, Solskjaer s-a apărat într-o conferinţă de presă şi a asigurat că atât el, cât şi Cristiano ştiu "mai bine decât experţii".
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

3 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko