Fotbal: Alexandru Caloian (medic Spitalul de Urgenţă) - Eugen Neagoe este stabil, acum e în curs de investigaţii

Alexandru Caloian, medic specialist în medicină de urgenţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat, duminică seara, că antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Eugen Neagoe, care şi-a pierdut cunoştinţa în timpul partidei cu Universitatea Craiova de pe Arena Naţională, este stabil şi se află în curs de investigaţii.

"Domnul Neagoe a fost adus la camera de gardă a Spitalului de Urgenţă Floreasca conştient, stabil din punct de vedere al funcţiilor vitale şi în acest moment este în curs de investigaţii. Domnia sa şi-a exprimat dorinţa ca datele privind diagnosticul, evoluţia şi tratamentul să fie făcute publice de către familie atunci când aceştia vor dori. În acest moment este stabil, atât pot să vă spun. Colegii de la cardiologie vor decide cât este necesar să rămână în spital", a spus medicul.

Întrebat dacă intervenţia medicilor de pe ambulanţă în primele minute au fost importante, Caloian a răspuns: "Orice intervenţie este importantă în primele minute în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor unei persoane aflate în suferinţă".

"Nu pot spune eu dacă va mai putea antrena sau nu. Acest aspect nu pot să îl transmit eu. Va fi în funcţie de diagnosticul şi tratamentul ulterior. Stresul poate fi un factor favorizant în derularea anumitor patologii, dar nu numai stresul. Şi nu pot spune că doar stresul a dus la starea dânsului", a adăugat Alexandru Caloian.

Deşi medicul nu a confirmat diagnosticul, managerul sportiv al clubului de fotbal Universitatea Craiova, Silvian Cristescu, a declarat, duminică noaptea, după ce l-a vizitat pe Eugen Neagoe la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, că antrenorul a suferit un infarct în momentul în care şi-a pierdut cunoştinţa în timpul partidei de pe Arena Naţională.

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Eugen Neagoe, a suferit, duminică seara, în timpul partidei cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a doua a Ligii I, o sincopă şi a fost nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţa aflată la Arena Naţională pentru a-i acorda primul ajutor.

În minutul 25 al partidei, arbitrul Istvan Kovacs a fluierat întreruperea partidei şi a permis intrarea ambulanţei pe teren până la banca tehnică a echipei Dinamo, unde antrenorul Eugen Neagoe era căzut în stare de inconştienţă.

Tehnicianul a fost suit pe targă şi urcat în ambulanţă unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, medicii folosind şi un defibrilator.

După aproximativ 15 minute, antrenorul dinamovist a părăsit Arena Naţională în ambulanţa în care i s-a acordat primul ajutor.

Echipa de fotbal Dinamo a fost învinsă, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, de formaţia Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 într-o partidă contând pentru etapa a doua a Ligii I.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…