Fotbal: Alin Minteuan, noul antrenor al echipei CSM Reşiţa

Conducerea clubului de fotbal CSM Reşiţa a ajuns la o înţelegere cu Alin Minteuan, care este noul antrenor al echipei de liga a doua, potrivit paginii de Facebook a grupării bănăţene.


Tehnicianul în vârstă de 43 de ani vine în Valea Domanului după ce a antrenat la nivel de Liga I, unde a reuşit performanţe notabile alături de CFR Cluj, cu care a câştigat campionatul de patru ori ca antrenor secund al lui Dusan Uhrin, Antonio Conceicao, Andrea Mandorlini şi Sorin Cârţu.

După plecarea lui Antonio Conceicao, Alin Minteuan a fost numit antrenor principal al echipei CFR Cluj, perioadă în care a obţinut 5 victorii din 5 meciuri disputate, până la revenirea lui Dan Petrescu, cu care a câştigat din nou campionatul.

De asemenea, fostul mijlocaş a fost atât antrenor principal, cât şi antrenor secund la partide disputate de CFR Cluj în Champions League.

Alin Minteuan îl înlocuieşte la CSM Reşiţa pe Călin Cheregi, care a activat ca interimar după plecarea lui Alexandru Pelici.

CSM Reşiţa ocupă locul 18 în Liga a II-a, cu 8 puncte din 8 jocuri. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan