Fotbal: Antrenamentul echipei Belgiei, anulat după exploziile de la Bruxelles

Naționala de fotbal a Belgiei, lider în clasamentul FIFA, și-a anulat antrenamentul prevăzut pentru marți, din cauza exploziilor aeroportul și metroul din Bruxelles, transmite DPA. ''Gândurile noastre sunt alături de victime. Fotbalul este irelevant azi. Antrenament anulat'', a anunțat Federația belgiană de fotbal (KBVB) pe Twitter.

Belgia are programat un meci amical cu Portugalia, pe 29 martie, pe Stade Roi Baudoui din Bruxelles, unde trebuia să se desfășoare și antrenamentul de marți.

Se presupune că exploziile de marți de la Bruxelles au origine teroristă, iar Belgia a ridicat nivelul de alertă teroristă la patru, ceea ce presupune o amenințare ''serioasă și iminentă'', precizează DPA.

În luna noiembrie a anului trecut, un meci amical între echipele Belgiei și Spaniei, a fost anulat după atacul terorist de la Paris.

Cel puțin 21 de persoane au murit în exploziile care s-au produs marți, la Bruxelles, pe aeroportul Zaventem și în cel puțin o stație de metrou din cartierul european, potrivit unui bilanț provizoriu anunțat de pompieri, relatează AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR