Fotbal: Antrenorii Iosif şi Prepeliţă, sancţionaţi cu 2 etape de suspendare şi 6.800 de lei; Croitoru şi Poenaru - câte 2.000

Antrenorii fără licenţă Pro Mihai Iosif (FC Rapid) şi Andrei Prepeliţă (FC Argeş) au fost sancţionaţi de Comisia de Disciplină a FRF cu câte 2 etape de suspendare şi 6.800 de lei penalitate sportivă, în timp ce Marius Croitoru (FC Botoşani) şi Ilie Poenaru (Academica Clinceni) au primit penalităţi de câte 2.000 de lei.

De asemenea, cele patru cluburi au fost sancţionate cu câte 10.000 de lei.

Şcoala Federală de Antrenori a sesizat Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal în cazul celor patru tehnicieni deoarece aceştia au acordat indicaţii la meciurile echipelor pe care le conduc fără să deţină licenţa Pro.

"Comisia admite sesizarea Şcolii Federale de Antrenori împotriva pârâţilor FC Rapid 1923 şi Mihai Iosif . În temeiul art. 83.7 din RD se sancţionează FC Rapid 1923 SA cu penalitate sportivă de 10.000 lei. În temeiul art. 59.3 din ROAF cu aplicarea art. 12, 13 şi 14 Bis din RD, pârâtul Iosif Mihai Dan se sancţionează cu măsura suspendării pentru 2 (două) jocuri şi i se aplică penalitate sportivă de 6800 lei", se arată în soluţia comisiei în cazul lui Mihai Iosif publicată pe site-ul FRF. Aceeaşi soluţie a fost dată şi în cazul lui Andrei Prepeliţă.

"Comisia admite sesizarea Şcolii Federale de Antrenori împotriva pârâţilor Croitoru Marius Marian şi FC Botoşani. În temeiul art. 83.7 din RD se sancţionează FC Botoşani cu penalitate sportivă de 10.000 lei. În temeiul art. 87.7 din RD, pârâtul Croitoru Marius Marian se sancţionează cu penalitate sportivă de 2.000 lei", se precizează în soluţia comisiei în cazul lui Marius Croitoru. Soluţia a fost identică şi în cazul lui Ilie Poenaru.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru