Fotbal: Antrenorul Devis Mangia, înlocuit de Universitatea Craiova cu Corneliu Papură

Corneliu Papură a fost numit, luni, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, în locul italianului Devis Mangia, demis din cauza rezultatelor nefavorabile.

''Îl salutăm pe Devis Mangia şi îi urăm succes mai departe. Devis a fost antrenorul Ştiinţei în ultimele două sezoane, reuşind să claseze echipa pe podium după 23 de ani de aşteptare şi să obţină Cupa României după 25 de ani. Devis Mangia rămâne prietenul nostru şi, aşa cum a declarat domnia sa, un susţinător al Ştiinţei pentru totdeauna'', se arată în comunicatul clubului din Bănie, postat pe site-ul oficial al echipei.

Mangia mai avea contract cu Universitatea până în 2021.

Papură, component al echipei care a câştigat eventul din 1991 şi al echipei naţionale care a participat la Cupa Mondială din 1994, este absolvent al licenţei UEFA PRO şi lucrează în cadrul clubului din 2013, având, pe rând, rolul de antrenor al echipei mari în Liga a II-a, antrenor al echipei secunde, coordonator tehnic al Centrului de Copii şi Juniori şi director sportiv.

Universitatea nu are nicio victorie în ultimele sale patru partide, înregistrând trei eşecuri (unul în Cupa României, 1-2 cu FC Viitorul) şi un egal.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească