Fotbal: Arsenal a câştigat Supercupa Angliei, după o victorie cu Liverpool la loviturile de departajare

Arsenal a cucerit Supercupa Angliei la fotbal, sâmbătă, după ce a învins-o pe Liverpool cu 5-4 la loviturile de departajare, pe stadionul londonez Wembley, fără spectatori, scorul fiind egal după cele 90 de minute regulamentare, 1-1, transmite DPA.

Aubameyang a deschis scorul pentru ''tunari'' (12), dar japonezul Takumi Minamino, introdus de Klopp în min. 59, a egalat în min. 73.

La loviturile de departajare, pentru Arsenal, deţinătoarea Cupei Angliei, au transformat toţi executanţii, Reiss Nelson, Ainsley Maitland-Niles, Cedric Soares, David Luiz şi Pierre-Emerick Aubameyang, care a adus trofeul Community Shield echipei londoneze. De la Liverpool, campioana en titre, au înscris Mohamed Salah, Fabinho, Takumi Minamino şi Curtis Jones, în timp ce Rhian Brewster, al treilea executant, a şutat în bară.

Este pentru al doilea an la rând când Liverpool pierde Supercupa Angliei la loviturile de departajare.

Au evoluat echipele:
Arsenal: Emiliano Martinez - Holding, David Luiz, Tierney (Kolasinac, 82) - Bellerin (Cedric, 58), Mohamed Elneny, Granit Xhaka, Maitland-Niles - Saka (Willock, 82), Nketiah (Reiss Nelson, 82), Aubameyang. Antrenor: Mikel Arteta.
Liverpool: Alisson - Neco Williams (Minamino, 59), Joe Gomez, Van Dijk, Andy Robertson - Milner (Naby Keita, 59), Fabinho, Wijnaldum (Brewster, 90+2) - Salah, Firmino (Curtis Jones, 82), Mane. Antrenor: Jurgen Klopp.

Arbitru: Andre Marriner.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui