Fotbal: Bilete între 15 și 40 lei la Supercupa României dintre Steaua și ASA Târgu Mureș

Fotbal: Bilete între 15 și 40 lei la Supercupa României dintre Steaua și ASA Târgu Mureș

FR de Fotbal a anunțat că începând de marți 30 iunie și până luni 6 iulie, s-au pus în vânzare biletele pentru Supercupa României, care se va disputa pe 8 iulie între Steaua București și ASA Târgu Mureș la Constanța, cu prețuri între 15 și 40 lei.

Fiecare suporter poate achiziționa maxim 4 bilete de pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro . Un bilet costa 15 lei la peluzele arenei Farul, 40 lei la Tribuna I și 30 lei la Tribuna a II-a (inclusiv Family Zone).

La fel ca la toate partidele organizate de Federația Română de Fotbal, suporterii beneficiază și de această dată de mai multe facilități:
— posibilitatea de a printa acasă biletul/biletele, evitând astfel costurile suplimentare pentru transport;
—reduceri în Family Zone, sector dedicat fanilor care vin însoțiți de cel puțin un copil cu vârsta de până la 14 ani (5% reducere pentru două bilete, 10% pentru trei și 15% pentru patru tichete). IMPORTANT: Fiecare suporter, indiferent de vârstă, trebuie să aibă bilet valabil pentru a intra pe stadion!
—bilete disponibile, începând cu 3 iulie, și în rețeaua de magazine Inmedio din București și Constanța, după cum urmează:

București: Pasaj Universitate (Pasaj Piața Universității, luni-sâmbătă 6,00-20,00; duminică 8,00-16,00); Mega Mall București (Str. Pierre de Coubertin, București); Cora Sun Plaza (Șos. Olteniței nr. 83 C Calea Văcărești 391, sector 4, luni-duminică 10,00-22,00); Feeria Băneasa (Șos. București-Ploiești nr.44 A, sector 1, luni-duminică 9,00-22,00)

Constanța: Carrefour Constanța (Bd. Tomis DN 2A, nr. 391, luni-sâmbătă 9,00-22,00, duminică 9,00-20,00); Relay Constanța (Aleea Albăstrelelor nr. 10, luni-sâmbătă 7,00-19,00, duminică 8,00-15,00); Real Constanța (Șos. Mangalia nr. 195, luni-duminică 9,00-21,00); City Park Mall (Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, luni-joi 10,00-22,00, vineri-sâmbătă 10,00-23,00, duminică 10,00-22,00); Corall Constanța (Str. Cumpenei, nr.2);

Începând cu 3 iulie și până în ziua meciului, biletele vor fi disponibile și la casele de bilete ale stadionului Farul, în intervalul orar 10,00 — 19,00. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR