Fotbal: Campionatul Germaniei - Robert Lewandowski a doborât recordul lui Gerd Muller

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski a marcat al 43-lea său gol pe parcursul unui an calendaristic în campionatul de fotbal al Germaniei, doborând astfel recordul legendarului atacant german Gerd Muller (42), stabilit în 1972, informează AFP.

Lewandowski (34 ani) a realizat această performanţă vineri seara, în cursul meciului câştigat pe teren propriu de echipa sa, Bayern Munchen, în faţa formaţiei WfL Wolfsburg (scor 4-0), în prologul etapei a 17-a a sezonului, ultima a turului. Jocul s-a desfăşurat cu porţile închise, din cauza restricţiilor sanitare în vigoare în Bavaria.

Polonezul a închis tabela în minutul 87, celelalte goluri fiind marcate de Thomas Muller, care a disputat cu această ocazie al 400-lea său meci în Bundesliga (7), Dayot Upamecano (57) şi Leroy Sane (59).

Pentru Lewandowski, acesta a fost al 19-lea gol marcat de la debutul actualei ediţii a ligii germane.


Graţie acestui succes, Bayern Munchen a încheiat prima parte a sezonului în fotoliul de lider, îndreptându-se către al zecelea titlu consecutiv de campioană naţională.

Gruparea de pe Allianz Arena a înscris 56 de goluri pe parcursul turului actualei ediţii de campionat, fiind bine plasată pentru doborârea propriului record de 101 goluri într-un sezon, stabilit în ediţia 1971-1972.

În Liga Campionilor, Bayern a avut din nou o evoluţie fără greşeală, câştigând toate cele şase meciuri din faza grupelor, iar viitoarea sa adversară din optimile de finală, RB Salzburg, va avea nevoie de un miracol pentru a-i putea opri pe germani.

Celelalte partide din runda a 17-a a campionatului Germaniei sunt programate sâmbătă şi duminică.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă