Fotbal: Cavani (Manchester United), acuzat de folosirea unui cuvânt cu conotaţie rasistă

Atacantul uruguayan Edinson Cavani, de la Manchester United, a fost acuzat de o încălcare în formă agravată a regulamentelor Federaţiei engleze de fotbal (FA), din cauza utilizării cuvântului ''negrito'' într-o postare pe Instagram de luna trecută, relatează Reuters.

Cavani, 33 ani, şi-a cerut scuze pentru mesajul transmis după ce Manchester United a învins Southampton (3-2) pe 29 noiembrie, explicând că a fost vorba de un salut afectuos către un amic.

FA a precizat într-un comunicat că Edinson Cavani a fost acuzat de conduită inadecvată în legătură cu o postare pe reţele de socializare în data de 29 noiembrie 2020, care încalcă regulamentele sale prin mesajul jignitor, abuziv sau inadecvat şi care afectează imaginea jocului. Referirea la culoarea, rasa sau originea etnică constituie o încălcare gravă a regulilor FA.

Manchester United a emis un comunicat în care îşi apăra jucătorul, explicând că nu a existat vreo intenţie răutăcioasă în mesajul lui Cavani: ''Manchester United şi toţi jucătorii noştri sunt pe deplin angajaţi în lupta contra rasismului şi vom continua colaborarea cu FA în această privinţă. Edinson şi clubul vor să clarifice faptul că nu a existat nicio intenţie maliţioasă în spatele mesajului, care a fost şters şi însoţit de scuze, imediat ce a fost informat că ar putea fi interpretat greşit. Jucătorul şi clubul vor lua acum în considerare acuzaţia şi vor răspunde FA în consecinţă''.

Cavani, care a reluat antrenamentele după o accidentare, este încă incert pentru meciul cu Sheffield United de joi. El are răstimp până pe 4 ianuarie pentru a răspunde la acuzaţiile formulate de FA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…