Fotbal: CFR Cluj, campioană a României pentru a cincea oară consecutiv

CFR Cluj a câştigat al cincilea său titlu consecutiv de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a 9-a, penultima, a fazei play-off a Ligii I.

Echipa antrenată de Dan Petrescu are patru puncte avans faţă de principala sa urmăritoare, FCSB, înaintea ultimei etape din play-off. De remarcat că la finalul sezonului regulat, CFR avea 14 puncte în plus faţă de FCSB.

CFR Cluj şi-a trecut astfel în palmares al optulea titlu de campioană, după cele din 2008, 2010, 2012, 2018, 2019, 2020 şi 2021.

Ardelenii au deschis scorul rapid în meciul cu Universitatea, prin ghanezul Bismark Adjei-Boateng (2), dintr-o poziţie suspectă de ofsaid, la lovitura liberă executată de Ciprian Deac. Atacantul croat Gabriel Debeljuh a majorat diferenţa (57), după o eroare gravă a fundaşului Valerică Găman. Universitatea a marcat prin Alexandru Mateiu (61), un un şut din drop din marginea careului, după o minge respinsă de apărarea gazdelor la un corner. Oaspeţii au căutat egalarea, dar nu au reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol.

CFR are patru victorii consecutive în play-off, în timp ce Universitatea a pierdut al treilea meci la rând (două în campionat, unul în Cupa României) şi patru partide din ultimele cinci jocuri în campionat şi cupă.

FC CFR 1907 Cluj - Universitatea Craiova 2-1 (1-0), Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca
Au marcat:
Bismark Adjei-Boateng (2), Gabriel Debeljuh (57), respectiv Alexandru Mateiu (61).
Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu, Radu Adrian Ghinguleac; arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (toţi din Bucureşti)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA /Facebook


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker